Unele maşini noi de pe piaţă, în general cele de oraş, cum ar fi noile Ford Fiesta, Fiat 500 sau Citoen C1, au o cerere foarte mare, însă dealerii se confruntă cu lipsa maşinilor în stoc – ceea ce înseamnă un timp de livrare mare. În acest caz, clienţii care şi-au achiziţionat astfel de modele prin programul "Rabla" le pot revinde cu un profit de până la 1.100 lire sterline (aproape 1.300 euro).
"Schema" este foarte simplă: în general, maşinile mici, ieftine, robuste şi având costuri de întreţinere reduse au o depreciere foarte mică raportat la media pieţei. Lucru de care, pentru moment, pot profita cei care deja şi-au cumpărat aceste maşini beneficiind de prima de casare, deoarece pot găsi clienţi de astfel de maşini, care nu sunt eligibili pentru programul "Rabla" şi nici nu vor să aştepte luni de zile până la livrarea maşinii.
De asemenea, este de aşteptat ca marea majoritate a celor care au cumpărat maşini noi prin programul "Rabla" să nu renunţe curând la ele, ceea ce are ca efect creşterea valorii reziduale. Este posibil ca, în multe cazuri, deprecierea maşinii să fie zero chiar şi după 18 luni – în contradicţie cu regulile pieţei, care spun că în această perioadă o maşină nouă pierde cel mai mult la valoarea de revânzare.
După cum apreciază cei de la EurotaxGlass’s, vorbim şi de un "efect de halou" al programului "Rabla", de care beneficiază indirect piaţa de maşini second hand: marea majoritate a clienţilor din acest segment se vor îndrepta spre maşini cu vârsta sub 10 ani (deci care nu intră sub incidenţa programului "Rabla"), astfel încât preţurile la maşini second hand vor rămâne, în mare, neafectate, iar cei care au mijloacele financiare pentru a-şi lua o maşină nouă nu vor fi prea tentaţi de o maşină second hand.
În Anglia, această "portiţă" pentru micile speculaţii cu maşini noi a apărut şi pe fondul deprecierii accentuate a lirei sterline faţă de euro: mulţi constructori consideră mai profitabil să prioritizeze livrările în alte părţi ale Europei, cu cereri mari datorate programelor "Rabla" atractive, rezultatul fiind neîncadrarea dealerilor englezi în termenul de 16 săptămâni (condiţie a programului "Rabla", alături de prima de casare de 2.000 lire sterline).