Programul Rabla a înviat după ce ministrul Mediului anunța în urmă cu o săptămână că programul este blocat de birocrație. Iată câte mașini au fost cumpărate în ultima săptămână, după deblocarea înscrierilor.
Ca în fiecare an, românii așteaptă startul programului Rabla pentru a-și cumpăra mașini noi. Stimulentele oferite de Guvern nu sunt neglijabile, iar acest lucru reprezintă un motiv suficient pentru ca oamenii să își programeze achiziția unei mașini noi în funcție de obținerea acestora.
Deși oficial programul Rabla a început pe 26 aprilie, niciun dosar nu s-a mișcat până la data de 18 mai. A fost momentul în care ministrul Mediului, Tanczos Barna, a recunoscut în fața jurnaliștilor că procedura este blocată din motive birocratice aproape neverosimile. De atunci însă lucrurile s-au mișcat pe repede înainte și, o săptămână mai târziu, Administrația Fondului pentru Mediu raporta deja cifre „normale” pentru prima fază a programului.
Într-un comunicat emis de AFM se precizează că 18.245 de persoane s-au înscris în programul Rabla Clasic, iar alți 2.234 în Rabla Plus, în prima săptămână de la deblocarea procedurilor. Dealerii auto au semnat deja contractele pentru 7.336 de mașini și o motocicletă prin Rabla Clasic și 299 de mașini prin Rabla Plus.
Aceste cifre reflectă situația celor care au cumpărat mașini pe persoană fizică. Pentru persoane juridice, au fost aprobate 115 dosare pentru achiziția a 157 de autovehicule prin programul Rabla Plus. De asemenea, prin programul Rabla Plus au fost acceptate 48 de dosare acceptate pentru 90 de autovehicule cu încărcare la priză, dintre care 49 de mașini hibride plug-in și 41 de autovehicule pur electrice.
Anul acesta, AFM a primit pentru Programul Rabla Clasic un buget record, de aproape 440 de milioane de lei. suma este cu 35 de milioane mai mare decât anul trecut. Astfel, aproximativ 55.000 de români vor putea să-și cumpere mașini noi, cu emisii care să nu depășească 140 grame de dioxid de carbon pe kilometru.
Și prima de casare a fost majorată, ajungând de la 6.500 la 7.500 de lei. Primesc bani mai mulți și cei care intenționează să achiziționeze mașini echipate cu tehnologie hibrid. Bonusul a ajuns de la 2.500 la 3.000 de lei. Sunt favorizați și cei care au pus ochii pe o mașină care are rezervor de GPL sau care are emisii sub 96 de grame de dioxid de carbon pe kilometru. Aceștia vor primi 1.500 de lei anul acesta, în loc de 1.000 de lei.
Ecobonusurile și prima de casare se pot cumula. Astfel, subvenția de la stat obținută prin Programul Rabla Clasic poate ajunge la 12.000 de lei (peste 2.400 de euro).
Este buget dublu și pentru Rabla Plus. 400 de milioane de lei a rezervat statul pentru cei care vor să-și cumpere o mașină electrică. Fiecare dintre aceștia va primi 45.000 de lei (aproximativ 9.135 de euro). Suma nu trebuie să depășească jumătate din valoarea vehiculului. Cei care depun dosare pentru a achiziționa o mașină plug-in hybrid vor primi aproximativ 4.500 de euro.
La aceste sume se poate adăuga prima de casare în valoare de 7.500 de lei.