Producătorul german care va conecta maşinile sale la reţeaua de semafoare din Europa

Autor: ProMotor 14 mai 2019 Știri auto

Audi introduce în Europa serviciul “Traffic Light Information” (V2I). Începând cu luna iulie, Audi va conecta modele noi la sitemul de semaforizare din Ingolstadt / Germania. Alte oraşe europene vor urma după 2020.

Maşinile vor avea mai multe şanse de a prinde culoarea verde la semafor în oraş. Şoferii de Audi vor putea vedea pe display-ul din maşină ce viteză este necesară pentru a prinde verde la următorul semafor. Dacă acest lucru nu este posibil în limita legală de viteză, va porni un cronometru până la următoarea fază de verde.

Conducerea în oraşe va deveni astfel mai relaxată şi mai eficientă. În Statele Unite, clienţii Audi au folosit deja acest serviciu începând cu sfârşitul anului 2016. Audi este primul producător din întreaga lume care îşi dotează modelele de producţie de serie cu acest sistem numit (“Time-to-Green”). 

Acest serviciu este disponibil acum în mai mult de 5.000 de intersecţii în SUA, de exemplu în oraşe precum Denver, Houston, Las Vegas, Los Angeles, Portland şi Washington DC. Numai în capitala americană, aproximativ 1.000 de intersecţii sunt legate la acest sistem. 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide