Primul scuter Piaggio condus cu permis categoria B

Autor: Dan Vache 13 oct. 2008 Știri auto

Piaggio MP3 LTLa Salonul de Motociclete Intermot din Cologne Piaggio a venit cu o premieră mondială. Lansat pentru prima dată în 2006, Piaggio MP3 a primit anul acesta o a doua generaţie. Piaggio MP3 LT  oferă şoferilor o serie de beneficii care duc modelul italian dincolo de limitele unui scuter. În primul rând, ceea ce face ca scuterul să poată fi condus şi cu un carnet de categoria B este ecartamentul faţă mărit, de 465 mm.

În al doilea rând sistemul de frânare beneficiază de o pedală, asemănătoare unei maşini, care activează atât frâna spate cât şi cea faţă. Desigur că modelul are în dotare şi clasicele manete de frânare faţă şi spate. Datorită sistemului de frânare scuterul poate fi oprit pe o distanţă cu cel puţin 20% mai mică decât la celelalte scutere. Acest lucru este posibil şi datorită celor 3 discuri pe care le are în dotare sistemul de frânare, dar mai ales aderenţei foarte bune a roţilor faţă.

Motoarele cu patru supape cu injecţie electronică, răcite cu lichid,  de 250 cmc, respectiv 400 cmc, oferă performanţe maxime pentru un scuter. Motorul Master 400, cel mai performant din gama Piaggio, este capabil să dezvolte 34 CP la 7.600 rpm şi un cuplu de 36.7 Nm la 55 rpm. Pentru o mai bună ţinută de drum roata spate are 14 inci, faţă de 12 inci cât avea în 2006. Sistemul cu două roţi faţă oferă un unghi de înclinare imposibil pentru scuterele clasice cu două roţi.

Pedala de frana, Piaggio MP3Alte noutăţi ale lui Piaggio MP3 LT, faţă de predecesorul său îl reprezintă o şa cu un design nou ce oferă un confort sporit, spătarul şi noile mânere de susţinere pentru pasager, şi parbrizul mai mare. Parcarea scuterului nu mai necesită folosirea piciorului central, un sistem electro-hidraulic care blochează suspensia oferindu-i o stabilitate sporită. Din punctul de vedere al consumului şi al emisiilor scuterul se anunţă a fi unul foarte economic.

Detalii cu privire la preţ încă nu au apărut însă aşteptăm lansarea lui Piaggio MP3 LT din România care va avea loc la începutul lui 2009.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide