Primele teste cu Dacia Sandrider au fost finalizate. Echipa se pregătește pentru Dakar
Echipa Dacia Sandriders și-a încheiat faza inițială de testare în cadrul pregătirilor pentru Dakar, etapă de raliu la care va participa pentru prima oară în ianuarie 2025.
După o verificare a sistemelor la Millbrook Proving Ground din Marea Britanie, echipa Dacia Sandriders a petrecut patru zile la baza Sweet Lamb din Țara Galilor pentru prima sesiune de teste în condiții reale. Echipa s-a deplasat apoi în Sudul Franței, la Château de Lastours, pentru încă patru zile de probe, unde cele trei echipaje au avut ocazia să testeze Sandrider pe un traseu stâncos și dificil.
Cristina Gutiérrez s-a aflat la volanul Sandrider pentru două zile de probe în Țara Galilor, înainte ca Sébastien Loeb, de nouă ori campion mondial de raliuri, să continue programul de testare.
Nasser Al-Attiyah, multiplu câștigător al Raliului Dakar, a evaluat pentru prima dată potențialul Sandrider la baza Château de Lastours timp de două zile. Sébastien Loeb a revenit în cockpit pentru o zi și jumătate, în timp ce Cristina Gutiérrez a încheiat sesiunea de teste din Sudul Franței.
Dacia pregătește prototipurile Sandrider pentru etapa de Dakar din 2025
Tiphanie Isnard, directorul echipei Dacia Sandriders, a confirmat că faza inițială de testare a depășit așteptările, cu foarte puține probleme întâmpinate atât de cele trei echipaje, cât și de echipa tehnică.
Echipa se pregătește acum pentru următoarea sesiune de dezvoltare programată în Maroc în perioada 28 iunie – 5 iulie. Sandrider va fi pus la încercare pe un teren asemănător cu cel al Raliului Dakar, runda de deschidere a Campionatului Mondial FIA de Rally Raid din Arabia Saudită, care va fi organizat în perioada 3-17 ianuarie 2025.
Dacia Sandrider este echipat cu panouri de caroserie considerate doar ca o necesitate absolută. Nu există piese decorative, accentul fiind pus pe aerodinamică. Sub caroseria lui Sandrider regăsim un motor V6 de 3.0 litri, ce produce 360 CP și 539 Nm cuplu maxim. Acesta este conectat la o transmisie secvențială cu 6 trepte, iar cei 360 CP sunt transmiși la toate cele patru roți printr-un sistem de tracțiune integrală. Motorul va funcționa cu combustibil sintetic produs de compania Aramco.