Noul SUV de clasă compactă Mazda CX-5 a fost prefigurat de conceptul Mazda Minagi, la Salonul Auto Geneva 2011, la începutul anului. A fost o surpriză destul de mare, deoarece modelul de serie este lansat la doar câteva luni distanţă, la Frankfurt 2011.
Două elemente caracterizează noul SUV Mazda CX-5: tehnologia SKYACTIV şi limbajul de design KODO (Sufletul Mişcării). Faţă de fratele mai mare Mazda CX-7, noul CX-5 are o alură mai dinamică şi chiar mai agresivă, promiţându-le viaţa grea concurenţilor precum BMW X1, Ford Kuga, KIA Sportage sau Volkswagen Tiguan.
Partea frontală a maşinii o face foarte uşor de recunoscut ca fiind o Mazda, grila centrală îndrăzneaţă şi farurile serioase imprimându-i chiar un uşor aer premium. Se mai remarcă linia laterală ascendentă, dublată de curburile din partea inferioară, care aduc o notă de încordare deja specifică maşinilor Mazda.
Interiorul lui Mazda CX-5 se anunţă şi el realizat într-o notă mai dinamică, cu un foarte bun caracter practic, dublat de o calitate exemplară şi un nivel de echipare bogat. Alte imagini ale lui Mazda CX-5 nu au fost încă date publicităţii, dar, din punct de vedere tehnic, ştim că Mazda CX-5 este primul model al japonezilor care înglobează toate elementele noii tehnologii SKYACTIV.
Mazda CX-5 beneficiază de noile motoare 2,0 SKYACTIV-G pe benzină, respectiv 2,2 SKYACTIV-D pe motorină, concepute pentru a fi cât mai eficiente şi având un raport de compresie record de 14:1. Motorul diesel este oferit atât în versiune Stadard Power, cât şi High Power, iar emisiile de CO2 se cifrează sub bariera de 120 g/km.
Pentru moment, nu au fost dezvăluite detalii privitor la cifrele şi performanţele acestor motoare, dar noua Mazda CX-5 promite un comportament rutier exemplar, graţie transmisiilor manuale şi automate, precum şi construcţiei şasiului şi a caroseriei. Mai multe detalii despre Mazda CX-5 în curând.