Dacia Lodgy calcă pe urmele lui Duster, la Trofeul Andros. După ce în etapa de debut a prins podiumul, datorită locului trei obţinut de pilotul francez Evens Stievenart, Lodgy a ajuns, la finalul curselor desfăşurate în Andorra, pe locul doi în clasamentul general.
Mai mult, în cea de-a doua finală Elite Sup II, Alain Prost s-a clasat pe primul loc, devansându-i pe Olivier Panis, pe Skoda Fabia, şi A. Dubourg, pe Renult Clio 3. Alain Prost a obţinut, la volanul Daciei Lodgy, un timp de 4 m 47,522s, acumulând 20 de puncte.
Chiar dacă în prima confruntare Elite Sup II, pilotul francez nu a reuşit decât o clasare pe locul 7, aceasta fiind câştigată de B. Riviere, pe Skoda Fabia, Prost a reuşit să se claseze, în clasamentul final al competiţiei din Andorra, pe locul 2.
Primul loc a fost adjudecat de Jean-Phillippe Dayraut, pentru ca cea de-a treia poziţie să-i revină lui Olivier Panis. Astfel, punctajul totalizat de Alain Prost pentru Team Dacia este de 293 de puncte. Următoarea etapă a trofeului Andros urmează să se desfăşoare în staţiunea franceză Alpe d’Huez.