Peste 1000 de companii au participat la sondajul care măsoară gradul de satisfacţie al angajaţilor la locul lor de muncă şi alege mediul de lucru cel mai apreciat. La sfârşitul deceniului trecut, Luca di Montezemolo a lansat la Ferrari un proiect major cunoscut sub numele de “Formula Uomo”, ce a preluat ambiţiile şi succesul din Formula 1. Programul acoperă trei arii principale: structuri şi fabrici; pregătire profesională şi creştere internaţională; beneficii personale. Principiul proiectului a constat în poziţionarea oamenilor ca element principal în dezvoltarea companiei, prin stimularea creativităţii lor şi sublinierea importanţei fiecărui individ şi a contribuţiei pe care acesta o aduce.
În ceea ce priveşte facilităţile, multe s-au realizat în ultimii ani: tunelul de vânt în 1997, noul departament de mecanică Marco Visconti în 2001, GeS Logistics Area în 2002, centrul de dezvoltări Massimiliano Fuksas şi vopsitoria Maro Visconti. Anul trecut s-a terminat de construit şi satul Maranello, iar în curând se vor termina şi restaurantul companiei şi o nouă linie de producţie. Pentru întregul proiect s-au cheltuit până acum mai mult de 200 de milioane de euro, incluzând şi instruirea în doar un singur an a peste 88,5% din angajaţi în domenii atât manageriale, cât şi tehnologice. “Formula Uomo” include printre altele şi servicii medicale gratuite pentru angajaţi şi copiii acestora, participări la curse şi prezentări de noi modele, sporturi de echipă şi reduceri la diverse servicii.