Proprietarii de maşini Volkswagen (VW) au intentat acţiuni legale împotriva producătorului, în Germania, sporind astfel presiunile pentru compensarea clienţilor din Europa, pe fondul scandalului Dieselgate, potrivit Reuters.
Un grup online care militează pentru drepturile consumatorilor, myRight, care a adunat peste 100.000 de proprietari de maşini VW prin intermediul site-ului web, a acuzat VW că a încălcat legislaţia Uniunii Europene (UE) prin vânzarea maşinilor cu software-ul care este interzis de reglementările UE, potrivit unui document analizat de Reuters.
În loc să caute compensaţii pentru valoarea scăzută a maşinilor, procesul are scopul de a forţa VW să răscumpere vehiculele la preţul original, potrivit fondatorului myRight, Jan-Eike Andresen.
Firma de avocatură Hausfeld a fost mandatată de myRight să reprezinte proprietarii şi acţionarii VW atât în Statele Unite, cât şi în Europa. Spre deosebire de acţiunea din Statele Unite, cea din Germania nu are posibilitatea legală de a rezolva cererile individuale.
Cel mai mare producător de maşini din Europa a promis miliarde de dolari pentru compensarea proprietarilor americani de maşini diesel Volkswagen, dar a respins, până acum, compensaţii pentru cele 8,5 milioane de maşini afectate din Europa, în contextul în care diferite reglementări din Europa slăbesc şansele utilizatorilor de a câştiga compensaţii.
VW este în curs de a îndepărta software-ul neautorizat care a înşelat testele de emisie şi speră să finalizeze reparaţiile la maşinile afectate până la finalul anului.