Premieră mondială pentru camionul electric Mercedes-Benz eActros 600 – GALERIE FOTO

Autor: Ionuț Vîlciu 11 oct. 2023 Știri auto

Mercedes-Benz a dezvăluit ceea ce ar putea fi viitorul liniei sale de camioane. eActros 600 are 3 pachete de baterii, cu o capacitate totală de 621 kWh.

Mercedes-Benz Trucks a dezvăluit versiunea de serie a primului său camion electric, destinat transporturilor pe distanțe lungi. Producătorul a prezentat Mercedes-Benz eActros 600, în premieră mondială pentru un public internațional, la un eveniment ce a avut loc lângă Hamburg. Cu acest camion electric de mare capacitate, producătorul german intenționează să „definească noul standard în transportul rutier de marfă – în ceea ce privește tehnologia, sustenabilitatea, designul și rentabilitatea pentru operatorii de flote electrice”.

Camionul ce urmează să intre în producție în 2024 și are un design curat, care să maximizeze eficiența aerodinamică. Partea frontală a cabinei este complet netedă, cu excepția indentației în care este poziționat logo-ul Mercedes-Benz. De asemenea, camionul beneficiază are o suprafață inferioară plană și deflectoare de aer montate pe stâlpii A. Aceste elemente su acompaniate de faruri cu Matrix LED și de o cabină special construită, care a fost extinsă cu 80 mm, pentru a maximiza eficiența aerodinamică.

Noul camion complet electric de la Mercedes-Benz are pachete de baterii ce însumează peste 600 kWh

Camionul electric poate transporta până la 22 de tone și este alimentat de 3 pachete de baterii, care însumează o capacitate de 621 kWh. Această configurație promite o autonomie de 500 km. Mercedes-Benz a observat că aproximativ 60% din călătoriile pe distanțe lungi ale clienților lor sunt mai scurte decât această distanță. Drept urmare, atâta timp cât există o infrastructură de încărcare la punctele de încărcare și descărcare, clienții nu ar trebui să aibă probleme cu autonomia.

Pentru companiile care trebuie efectuează călătorii mai lungi, Mercedes a spus că eActros 600 poate „călătorii semnificativ mai mult de 1.000 km pe zi”. În special, șoferii pot încărca acest camion atunci când își iau pauzele prescrise în mod legal.

Mercedes-Benz Trucks a proiectat modelul eActros 600 pentru a îndeplini aceleași cerințe privind durabilitatea vehiculului și a componentelor precum un Actros convențional pentru transporturi lungi. Asta înseamnă până la 1,2 milioane de kilometri în zece ani de funcționare. După această perioadă de utilizare, starea de sănătate a bateriei ar trebui să fie în continuare la peste 80%.

Camionul se va putea încărca de la 20 la 80% în doar jumătate de oră, dacă rețeaua va permite acest lucru

Bateriile alimentează o nouă punte electrică de 800 de volți cu două motoare electrice. Acestea produc o putere continuă de 544 CP, precum și o putere maximă de 816 CP. Această putere maximală este „disponibilă de cele mai multe ori fără nicio întrerupere a cuplului”. eActros 600 are o capacitate de încărcare de până la 400 kW, dar compania intenționează în cele din urmă să ofere încărcare în megawați. Când devine disponibil, modelul s-ar putea încărca de la 20 la 80% în aproximativ 30 de minute.

În timp ce Mercedes a remarcat că modelul va avea un „preț de achiziție care este de aproximativ două până la două ori și jumătate mai mare decât echivalentul diesel”, compania a spus că pe anumite piețe, eActros 600 ar putea fi mai profitabil pe termen lung.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Mercedes-Benz


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide