Poți primi amendă de viteză dacă circuli în coloană? Cum ar putea fi „fentat” radarul
Sunt mulți șoferi care profită că în față se află o altă mașină care merge mai tare și speră că, mergând în spatele ei, pot „fenta” radarul și scăpa de amenda de viteză.
Această situație este întâlnită destul de des, mai ales pe drumurile cu o singură bandă pe sens.
Șoferii care vor să circule cu viteză mai mare, dar să nu fie „luați” de radar, se încolonează în spatele unei mașini care merge cu viteză.
Astfel, dacă întâlnesc un echipaj de Poliție, ei speră ca acesta să-l înregistreze doar pe primul.
Poți primi amendă de viteză dacă circuli în coloană
Numai că această tactică nu prea are sorți de izbândă. Pentru că radarele fixe ale poliției rutiere înregistrează, pe rând, fiecare mașină.
Astfel, dacă circuli în coloană, cu o viteză mai mare decât cea legală, vei fi amendat indiferent dacă ești primul, al doilea sau ultimul.
„Tehnologia a evoluat foarte mult, astfel că aparatele acestea moderne pot să înregistreze de la distanță mare și nu doar câte o mașină o dată. Așa că cel mai bine ar fi să respectăm cu toții limitele de viteză. Aceste limite sunt stabilite nu doar pentru a ne proteja pe noi, ci și pe ceilalți – șoferi, pietoni, bicicliști, etc. Chiar și 20 km/h în plus față de limita legală poate face diferența între un accident și evitarea unui accident”, a declarat pentru ProMotor instructorul auto Marian Croitoru, profesor de legislație rutieră și fost polițist.
Cum ar putea fi „fentat” radarul
Singura șansă pe care ar putea-o avea cei care circulă cu viteză și se află în coloană este pistolul radar. Fie pentru că polițistul nu-l are îndreptat spre el, fie pentru că a oprit înregistrarea și până o reia, șoferul reduce viteza.
Dar, asta ține de norocul fiecărui șofer.
Și, din păcate, mulți dintre vitezomanii care se bazează pe noroc, ajung să producă accidente mortale.
De aceea, oricât ar fi de frustrant pentru unii, mai bine mergi încet și regulamentar pe un drum liber. Altfel, riști fie să iei amendă și să ai carnetul suspendat, fie să produci o nenorocire.
Una dintre principalele cauze de producere a accidentelor în România este viteza excesivă. Din cele peste 4.700 de evenimente rutiere înregistrate în 2022, aproape 17.5% au fost cauzate de viteză.