Poți obține permisul auto dacă nu ai luat BAC-ul? Câte clase îți trebuie ca să conduci o mașină
Sunt mulți tineri care, din păcate, nu știu să scrie sau să citească, și poate că nu au terminat nici măcar 8 clase, dar vor să conducă o mașină. Pentru a obține permisul auto, ești obligat să promovezi examenul de Bacalaureat?
Școala de șoferi presupune atât cursuri practice, cât și teoretice. Asta înseamnă că elevii vor învăța să conducă un autovehicul, dar și legislație.
Ceea ce înseamnă că toți cursanții trebuie să citească și să rețină prevederile din legea circulației. Iar la finalul pregătirii, susțin un examen teoretic, în cadrul căruia răspund la întrebări-grilă privind regulile de circulație.
Nu au voie să fie însoțiți și nici să le citească altcineva întrebările și variantele de răspuns.
Poți obține permisul auto dacă nu ai luat BAC-ul?
Cei care vor să obțină dreptul de a conduce un autovehicul trebuie să îndeplinească mai multe condiții, impuse prin lege.
Persoana care solicită examinarea în vederea obţinerii permisului de conducere trebuie să:
- aibă vârsta de cel puţin 16 ani împliniţi, pentru subcategoriile A1 şi B1;
- aibă vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi, pentru categoriile A, B, BE, C, CE, C1, C1E şi Tr;
- aibă vârsta de cel puţin 21 de ani împliniţi, pentru categoriile D, DE, Tb şi Tv, precum şi pentru subcategoriile D1 şi D1E;
- fie aptă din punct de vedere medical pentru conducerea autovehiculelor din categoriile şi subcategoriile pentru care solicită examinarea;
- nu fi fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau de omor, lovire ori vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, tâlhărie sau de furt al unui autovehicul;
- fie aptă din punct de vedere psihologic pentru a conduce autovehicule sau tramvaie pe drumurile publice.
Așadar, legea nu impune promovarea examenului de Bacalaureat pentru a obține un permis de conducere.
Câte clase trebuie să ai ca să conduci o mașină
De-a lungul timpului au fost analizate mai multe variante de impunere a unui nivel minimal de educație formală pentru șoferi.
Una dintre variante a fost ca cei care vor să obțină permisul auto să aibă cel puțin 10 clase, cât este învățământul obligatoriu în România.
Până la urmă, s-a renunțat la această idee, astfel că nu contează câte clase ai terminat sau dacă ești alfabetizat, sau nu.
„Cu privire la introducerea învățământului minim obligatoriu de 10 clase pentru obținerea permisului de conducere, vă comunicăm că, în prezent, la nivelul DRPCIV nu există niciun astfel de proiect”, se precizează pe site-ul Direcție de Permise și Înmatriculări auto.
Așadar, nu contează nici câte clase ai, nici dacă știi să citești sau nu.
Dacă reușești să promovezi atât proba practică, cât și pe cea teoretică a examenului auto, poți obține dreptul de a conduce un autovehicul.