Poți face viraj la dreapta de pe banda din stânga? În ce situații riști să primești amendă
În general, șoferii care efectuează un viraj la dreapta trebuie să se înscrie pe banda din dreapta. Dar, poți efectua acest viraj și de pe banda din stânga?
Probabil că majoritatea șoferilor au fost puși în situația în care alți conducători auto le-au „tăiat fața”. Adică au virat din scurt în fața lor.
În general, aceste situații se întâlnesc în intersecții, unde unii șoferi schimbă brusc direcția de mers. Dar, este legal să faci asta?
Cum se efectuează corect un viraj la dreapta?
La școala de șoferi, instructorii îi învață pe cursanți cum se abordează un viraj.
Indiferent că e o intersecție semaforizată, sau nu, regula este aceeași. Trebuie să te încadrezi, din timp, pe banda corespunzătoare direcție pe care urmează să te deplasezi.
Deci, pe un drum cu mai multe benzi pe sens, dacă urmează să faci un viraj la dreapta, trebuie să circuli pe banda din dreapta.
De asemenea, există reguli și în cazul drumurilor unde benzile de circulație nu sunt trasate și nici nu există marcaje rutiere.
Cu cel puțin 50 m înainte de intersecție, următoarele poziții:
- rândul de lângă bordură sau acostament, cei care vor să schimbe direcția de mers spre dreapta;
- rândul de lângă axa drumului sau de lângă marcajul de separare a sensurilor, cei care vor să schimbe direcția de mers spre stânga. Când circulația se desfășoară pe drumuri cu sens unic, conducătorii de vehicule care intenționează să vireze la stânga sunt obligați să ocupe rândul de lângă bordura sau acostamentul din partea stângă;
- oricare dintre rânduri, cei care vor să meargă înainte.
Poți face viraj la dreapta de pe banda din stânga?
Sunt situații în care poți face viraj la dreapta și de pe alte benzi. De exemplu, pe o șosea cu 5 benzi pe sens, administratorul drumului poate stabili, la o intersecție, că 3 dintre benzi pot fi folosite pentru viraj la dreapta. Acestea pot fi marcate cu săgeată la dreapta sau înainte și la dreapta.
Dacă au doar săgeată la dreapta, atunci toți cei aflați pe aceste benzi sunt obligați să vireze la dreapta. Și, desigur, să mențină banda pe care se află atunci când se încadrează pe noua direcție de mers.
Dacă e marcat cu săgeată înainte și la dreapta, atunci șoferii aflați pe aceste benzi își pot continua drumul înainte. Iar cei care efectuează virajul la dreapta de pe banda 2 sau 3 sunt obligați să le acorde prioritate acestora înainte de a face viraj la dreapta.
În ce situații riști să primești amendă?
Dacă un conducător auto se încadrează pe o bandă unde e obligat să-și continue drumul înainte sau la stânga, de exemplu, dar efectuează viraj la dreapta, atunci acesta riscă să fie amendat pentru că nu a respectat semnificația indicatorului sau marcajului rutier.
De asemenea, dacă „taie fața” altui șofer, care are dreptul de a merge înainte, atunci poate fi amendat pentru că nu a cedat trecerea.
Iar dacă prin neacordarea de prioritate s-a produs un accident rutier, atunci șoferul riscă o amendă de până la 1.320 de lei și suspendarea pentru 60 de zile a permisului de conducere.