Porsche îşi uimeşte clienţii cu ediţia Cayenne Platinum. Preţuri de la 67.000 de euro – GALERIE FOTO
În plin sezon al lansărilor Porsche ne prezintă o nouă versiune numită Cayenne Platinum Edition. Aceasta include modelele Cayenne Diesel şi Cayenne S E-Hybrid. Ambele oferă în configuraţia standard o serie de caracteristici funcţionale premium, la un preţ foarte atractiv. Aceste caracteristici includ jante de 20 inch, inspirate de modelul RS Spyder, scaune sport din piele cu reglaj electric, panouri centrale îmbrăcate în Alcantara şi sigla Porsche inscripţionată pe tetiere.
Echiparea standard a modelului Cayenne Platinum Edition include faruri Bi-xenon cu sis-temul Porsche Dynamic Light System (PDLS), sistemul de direcţie Power Steering Plus şi sistemul de asistenţă la parcare cu senzori în faţă şi spatele maşinii; plus un sistem de navigare online, modulul Connect Plus şi un sistem audio BOSE® Surround Sound.
Motorul V6, de trei litri, de sub capota modelului Cayenne Diesel Platinum Edition, are o putere de 262 de cai şi consumă în regim NEDC între 6,8 şi 6,6 litri de motorină la 100 de kilometri.
Puterea totală combinată a modelului Cayenne S E- Hybrid este de 416 CP.Combinaţia dintre motorul pe benzină V6 de trei litri şi motorul electric rezultă într-un consum total de 3,4-3,3 l/100 km.
Noile modele Platinum Edition sunt disponibile deja pentru pre-comandă, iar lansarea pe piaţă începe în luna iunie.
Preţurile fără TVA pentru versiunea Cayenne Diesel Platinum Edition încep de la 66.805 euro, iar cele pentru versiunea Cayenne S E-Hybrid Platinum Edition de la 80.584 euro.