Echipajul Porsche, format din Neel Jani, Roland Dumas şi Marc Lieb, a câştigat, duminică, a 84-a ediţie a Cursei de 24 de ore de la Le Mans, pentru al doilea an consecutiv, notează BBC, citat de ProSport.
Toyota a ratat victoria în ultimule tururi, în condiţiile în care Kazuki Nakajima (pe Toyota cu numărul 5) avea un avans de 90 de secunde înainte de a suferi o defecţiune la motor. Japonezul a raportat problema cu cinci minute rămase din cursă şi a abandonat în cele din urmă, iar Neel Jani a devenit lider.
Toyota ar fi devenit al doilea producător japonez care să câştige cursa de la Le Mans, după Mazda în 1991. În schimb, Toyota a terminat pe locul 2 pentru a cincea oară, cu echipajul Sarazin-Conway-Kobayasi (maşina cu numărul 6).
Audi a terminat pe locul 3, cu echipajul Duval-Jarvis-di Grassi (maşina numărul 8).
La finalul cursei, Marc Lieb (Porsche) a declarat, pentru BBC, că rezultatul final a fost nemeritat: „Ce pot să zic? Îmi pare rău pentru băieţi din cealaltă echipă. Toyota merita, de asemenea, să câştige, ne-au făcut viaţa grea. Această cursă ar fi trebuit să aibă doi învingători, a fost incredibil”.