Porsche 911 pe steroizi: Două prototipuri special modificate au urcat pe cel mai înalt vulcan din lume
Două prototipuri de Porsche 911 au urcat pe pantele abrupte ale Ojos del Salado, din Chile. Acesta este cel mai înalt vulcan din lume.
Porsche 911 este unul dintre cele mai longevive modele din istoria automobilului. De aproape 60 de ani, mașina sport și-a dovedit capabilitățile, atât pe circuit, cât și pe drumurile publice. Porsche a decis să ia și o rută alternativă. Astfel, două prototipuri de 911 au fost testate în condiții vitrege, pe drumuri accidentate, la temperaturi scăzute și la o altitudine foarte mare. O echipă condusă de pilotul Romain Dumas a dus 911 pe cel mai înalt vulcan de pe suprafața Pământului: Ojos del Salado, aflat în Chile.
Porsche 911 a devenit unul dintre puținele vehicule care se pot lăuda cu o astfel de realizare. Mașina, cu Romain Dumas la volan, a reușit să urce până la altitudinea de 6007 metri.
„Acesta a fost un moment cu adevărat memorabil și special într-un loc care este și frumos și brutal în același timp. Cred că singurele vehicule din lume mai sus decât noi au fost avioanele! Pentru echipă și mașină a fost vorba despre învățare. Mașina a fost rezistentă și agilă. Am fost duri cu noi înșine și am împins-o la încercare pentru primul său test, dar s-a simțit ca acasă”, a spus Romain Dumas, șoferul mașinii și liderul echipei.
Ce modificări au fost aduse acestor modele de Porsche 911?
La baza celor două prototipuri a stat Porsche 911 Carerra 4S. Motorul a rămas cel standard, un boxer cu 6 pistoane, supraalimentat cu două turbine, care dezvoltă 443 de cai putere.
911 a fost o bază bună datorită șasiului și a masei reduse. De asemenea, ampatamentul scurt și puterea motorului au făcut din mașina sport un candidat demn pentru acest test. Mașinile au primit modificări, bineînțeles, pentru a putea face față condițiilor vitrege. Ele au primit cuști de protecție, centuri speciale și scaune din fibră din fibră de carbon.
Au fost montate punți portale, care să mărească garda la sol a mașinilor până la valoarea de 35 de centimetri. De asemenea, vitezele au fost scurtate. Pentru a fi protejate de pietre, mașinile au primit scuturi de protecție pentru partea de dedesubt. Pentru o aderență bună, le-au fost montate anvelope speciale.
Sistemul de tracțiune integrală a primit un dispozitiv care să asigure tracțiune maximă. De asemenea, există diferențiale blocabile manual. Pentru situațiile cu adevărat grele, a fost montat și un troliu.