Un polițist a refuzat o șpagă în valoare de 12.000 de euro, iar gestul l-a făcut celebru în România. Suma i-a fost propusă de un șoer care voia să scape de controlul autoturismului după ce a fost oprit de un echipaj pe autostradă. Cine este polițistul? Și colegii lui au respins oferta.
Polițistul are a refuzat șpaga de 12.000 de euro este agentul principal Horațiu Drăgan și este angajat al Brigăzii Autostrăzi de aproape cinci ani, scrie Gândul.
Duminica trecută, polițistul în vârstă de 30 de ani patrula pe Autostrada A1, pe un tronson din județul Alba. “Ni s-a dat prin stație în consemn un autoturism, în care ar fi o persoană care a furat 100.000 de euro din Arad. Eu și colegul eram pe tronsonul din județul Alba. Alți doi colegi pe tronsonul din Deva. Ei au identificat mașina, au oprit-o. I-au întrebat pe șofer și pe pasager dacă au bani”, a povestit polițistul pentru orademedias.ro.
„La percheziția corporală, asupra pasagerului s-au găsit foarte mulți bani”, a adăugat acesta.
Șoferul le-a oferit celor patru polițiști prezenți o sumă importantă de bani pentru a-l lăsa să-și vadă de drum. În loc să accepte, oamenii legii au decis să-l ducă la secție. Pe drum, în autospeciala de poliție, unul dintre agenți a reușit să-l și înregistreze în momentul în care le propunea banii pentru a-l lăsa să plece.
„Este exclus așa ceva. Să fii polițist înseamnă demnitate și onoare, facem meseria aceasta și apărăm legea. Cum să accepți mită? Am colegi care au denunțat oferirea a 200 de lei, a 500 de lei. Vrem să ne facem meseria corect”, a mărturisit acesta.
Cel care a oferit mita, Flutur Marius, era suspect într-un dosar de furt. Acesta ar fi sustras 100.000 de euro dintr-o locuință din Arad. Bărbatul a fost arestat preventiv, iar cazul său va fi judecat la Tribunalul Alba.