Polițiștii locali încep să observe parcagiii din București, chiar dacă măsurile în acest sunt timide. Fenomenul este unul generalizat la nivelul Capitalei, iar măsurile, inadecvate pentru a combate fenomenul.
Oricine a ieșit cu mașina în zona centrală a Bucureștiului, în special în weekend, a întâlnit cu siguranță „băieții buni” care te ajută să parchezi. Cunosc, desigur, și replica pasiv-agresivă „Am grijă de mașină, șefu’”, a cărei ambiguitate este suficientă pentru a te face să bagi mâna în buzunar.
Un comunicat al Poliției Locale anunță victoria asupra a trei parcagii care operau în zona Spitalului Colentina, pe strada Dr. Grozovici. Cei trei se ofereau să ajute șoferii să parcheze în zonă, contra unor sume de bani. Este o zonă foarte solicitată, mulți șoferi având de adus persoane bolnave la spital. Locuri de parcare, de loc, mașinile ocupând cele două trotuare din fața spitalului.
„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au sancționat trei persoane, care ofereau locuri de parcare în mod ilegal, percepând taxă, în zona Șos. Colentina și Str. Dr. Grozovici, cu amenzi în valoare de 500 lei, conform Legii 61/91 rep. privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, au anunțat pe Facebook reprezentanții Poliției Locale Sector 2.
Polițiștii au și o recomandare pentru șoferi, și anume să se informeze și și să nu ofere bani persoanelor care administrează locuri de parcare în mod ilegal. Legislația nu-i ajută foarte mult pe oamenii legii, care aplică amenzi „pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, după cum anunță Poliția Locală. Cu toate acestea, fenomenul este mult prea răspândit pentru a putea fi ignorat, iar numărul de sancțiuni aplicate este nesemnificativ.
Ei bine, în ciuda faptului că fenomenul este bine cunoscut, sunt puține măsuri care-i impresionează pe parcagii. Amenzi? Cei mai mulți au adunat zeci de procese verbale pe care le-au aruncat, cel mai probabil, înainte de a ajunge la primul coș de gunoi. Un proiect de lege depus în 2017 și care prevedea muncă în folosul comunității și închisoare pentru parcagiii prinși asupra faptului a fost votată de Senat, dar nu a ajuns niciodată la vot în Camera Deputaților.