Ei sunt polițiștii care au oprit circulația de la Piața Charles de Gaulle în momentul în care au văzut că elicopterul militar zbura foarte aproape de carosabil. Fără ei, incidentul s-ar fi putut sfârși tragic.
Cei doi au oprit circulația din proprie inițiativă. Și-au dat seama că elicopterul care smulsese deja cablurile electrice de pe Bulevardul Aviatorilor nu va mai rezista mult în aer.
“Eram prima mașină în intersecție, când am văzut că elicopterul zboară la joasă înălțime. Ne-am dat seama imediat că ceva nu era în regulă și am oprit autospeciala, sărind de la volan și oprind circulația celorlalte autoturisme!”, își amintesc cei doi.
– Adriane, fugi repede și blochează traficul dinspre Arcul de Triumf. Eu mă duc pe partea opusă! i-a spus Beinur colegului său.
“Cu mâinile ridicate, au oprit imediat mașinile și astfel, elicopterul care nu era deloc stabil, a reușit să aterizeze în mijlocul intersecției”, scrie pe pagina Ministerului Afacerilor Interne.
După ce elicopterul a ajuns la sol, în Piața Charles de Gaulle, polițiștii au anunțat imediat dispeceratul.
– Deviați traficul dinspre Piața Charles de Gaulle! Tocmai ce a aterizat un elicopter.
A fost probabil cel mai bizar mesaj primit de cel de la dispecerat. Beinur și Adrian au evitat, cel mai probabil, producerea unui dezastru în centrul Capitalei. Elicopterul ar putea rămâne acolo chiar câteva zile, până când se va găsi o soluție pentru transportarea lui. Elicele au fost demontate în această după-amiază.
Incidentul care ar fi putut fi unul grav s-a transformat într-un subiect de glume în mediul online. Chiar și pe pagina Ambasadei Suediei la București a apărut un “meme”: “Cine are prioritate în sensul giratoriu? Elicopterul sau autoturismul?”, au scris reprezentanții ambasadei pe Facebook.
Una dintre glume propune elicopterul militar american pe post de ride-sharing. (vezi GALERIA FOTO).
“A alimentat de 30 de lei”, se amuză cei care au aflat că nimeni nu a fost rănit în ura incidentului. “Black Hawk Down”, scriu alții, cu aluzie la blockbuster-ul din 2001.
“Sunt ân fatză pe avari”, citează un utilizator o glumă cu greșeli de scriere, virală pe rețeaua de socializare în urmă cu mai mulți ani.
“Cobor până la Mega. Vrei ceva?”, este un alt “meme” care a stârnit amuzamentul.