Poliţiştii din Braşov au oprit în trafic, pentru control, o maşină care aparţine ANPC. Oamenii legii au constatat că autoturismul era extrem de ruginit, punând în pericol viaţa celor care se aflau în el.
Şoferul a primit un avertisment, iar talonul maşinii a fost reţinut. Poliţiştii au transmis că legea se aplică indiferent de calitatea deţinătorului auto.
La data de 14 aprilie 2020 polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 45 ani, care conducea un autoturism pe DN10, pe raza localității Teliu, jud. Brașov.
Cu ocazia controlului efectuat asupra documentelor conducătorului auto și a autovehiculului condus, dar și asupra stării tehnice a autoturismului, polițiștii au constatat că vehiculul prezintă mai multe elemente ale caroseriei care erau excesiv de ruginite, starea acesteia putând pune în pericol pasagerii.
Polițiștii au procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto, fiind dispusă și măsura complementară a retragerii certificatului de înmatriculare.
Fiind întrebat cu privire la existența unor mențiuni referitoare la cele consemnate în procesul-verbal de constatare a contravenției, conducătorul auto a precizat faptul că nu are obiecțiuni.
„Precizăm faptul că legea nu se aplică discreționar în funcție de calitatea deținătorului auto, a conducătorului auto sau a stării de urgență în care România se află, aceasta fiind aplicată tuturor persoanelor. În raport cu prevederile art. 16 din Constituția României „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”, „nimeni nu este mai presus de lege”, se arată în raportul făcut public de autorități.