O polițistă a trezit un cartier întreg la Suceava. I-a transmis colegului indicații prin megafonul autospecialei la o spălătorie auto. Aceasta pornise dispozitivul din greșeală.
Luminile s-au aprins în blocurile din zonă la 1 noaptea. De afară se auzea vocea unei femei. “Mai ai mult de dat acolo?”, “Parbriz!”, “Mochetele, mochetele!”, “Ai scăpat-o pe jos!”, se auzea în cartierul Burdujeni din Suceava.
Când s-au uitat pe geam, locatarii au observat că vocea se auzea din megafonul unei mașini de poliție, aflate în curs de spălare la o spălătorie auto cu fise deschisă non-stop. Colegul femeii spăla exteriorul autospecialei de poliție. Aceasta se ocupa de interior. În timp ce curăța bordul cu laveta, a apăsat din greșeală butonul care pornește megafonul. Discuția dintre polițistă și colegul său s-a auzit astfel, în toată zona.
Un locuitor din zonă, trezit din somn în toiul nopții, a filmat totul și a făcut publice imaginile.
Nimeni nu a făcut reclamație de această dată, pentru dialogul deranjant, auzit prin rampa sonoră a autospecialei după miezul nopții de luni spre marți. Dar autoritățile locale au demarat o anchetă. Cei doi polițiști riscă să fie sancționați.
“În numele celor 1.200 de polițiști și a conducerii IPJ Suceava, vrem să facem un gest de normalitate, acela de a ne asuma evenimentul și de a ne cere scuze public. În primul rând ne cerem scuze micuților care la acea oră dormeau.”, spune Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.
Pentru a se revanșa față de cei mici, IPJ Suceava promite o serie de acțiuni dedicate lor
Nu este prima problemă de la spălătorie. Locatarii din blocurile din vecinătate au reclamat constant nivelul ridicat de zgomot produs la spălarea mașinilor pe timpul nopții. În urma reclamațiilor, polițiștii au efectuat măsurători. Aceștia au constatat că zgomotul ajunge la valori cuprinse între 57,5 și 74,4 decibeli, depășind limita maximă legală de 45 decibeli pentru zgomotul maxim permis în exteriorul locuințelor. Direcția pentru Sănătate Publică Suceava a sancționat societatea comercială care deține spălătoria cu o amendă de 10.000 de lei. Mai mult, firma a fost somată să reducă zgomotul fie prin reducerea programului de funcționare, fie prin amplasarea unui gard din panouri fonoabsorbante.
VIDEO: