Un polițist a atras reacții de uimire pe o șosea din județul Brașov. Șoferii care au trecut pe lângă el au redus viteza și au întors capul ca să-l vadă mai bine. Care este, de fapt, motivul pentru care omul legii a dirijat circulația purtând o pălărie ciudată pe cap timp de 5 ore.
Un polițist a atras atenția șoferilor care au trecut pe DN13 în această dimineață. Agentul purta o pălărie bizară pe cap. Dar a avut un motiv întemeiat să o facă. Acesta a dirijat circulația îngreunată după ce un camion plin cu stupi s-a răsturnat în afara carosabilului.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI)a publicat, pe pagina sa de Facebook, o imagine cu polițistul, însoțită de un text amuzant. “Nu este noul tip de cagulă, dar întotdeauna trebuie să te adaptezi la situație și să improvizezi cu ce găsești la fața locului”, au scris reprezentanții poliției.
Circulația prin localitatea Măieruș din județul Brașov a fost parțial blocată în această dimineață. Din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, un autocamion cu remorcă, în care erau transportați stupi de albine, a părăsit partea carosabilă. Remorca s-a răsturnat în câmp pe DN13, la kilometrul 30+300 m. Nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale.
Traficul s-a desfășurat alternativ, dirijat de către polițistul din imagine. Pălăria ciudată pe care o poartă este, de fapt, o protecția purtată, în mod obișnuit, de apicultori, pentru a se proteja de albine.
Daniel a purtat-o timp de 5 ore, cât timp a dirijat circulația în zonă. “După o noapte grea, a plecat un pic înțepat sprea casă, dar asta din cauza albinelor. Îi dorim odihnă plăcută, după o noapte plină de zumzet”, glumesc cei de la Ministerul Afacerilor Interne.