În contextul carantinei instituite de autorități, există temeri că polițiștii ar putea să-i contamineze pe șoferi în timpul controlului și a verificărilor documentelor. Pentru a calma spiritele, polițiștii au prezentat modul în care se desfășoară controlarea mașinilor.
Potrivit unui comunicat al IPJ Argeș, polițiștii interacționează cu cetățenii pe cât posibil fără atingerea documentelor de către cadrele de poliție. Excepție face cazul necesității efectuării unor verificări suplimentare. Personalul abilitat să verifice documentele poate solicita conducătorului auto să i le prezinte, arătându-le la geamul lateral al portierei sau parbriz, acesta având dreptul să le fotografieze.
În cazul în care este necesară semnarea unui document, se solicită persoanei în cauză să folosească un pix propriu, iar în cazul în care acesta nu are asupra sa unul, i se va pune la dispoziție un instrument de scris care în prealabil a fost dezinfectat. După utilizare, acesta va fi dezinfectat sau aruncat.
Având în vedere contextul actual și măsurile de limitare a răspândirii virusului gripal COVID-19, polițiștii au fost instruiți cu privire la modul de efectuare a verificărilor și controlarea mașinilor. În plus, au fost luate măsuri pentru echiparea cu mijloace de protecție personală, constând în mănuși, măști și viziere.
Ca o situație particulară, trebuie menționat că aplicarea unor sancțiuni pentru încălcarea normelor de circulație pe drumurile publice este o situație care impune verificări suplimentare efectuate de polițist. Această măsură se aplică în situația luării unor măsuri complementare, cum ar fi reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce sau retragerea certificatului de înmatriculare, în situații care privesc punerea în pericol a siguranței circulației.
Polițiștii reamintesc că măsurile adoptate au ca scop protejarea populației împotriva răspândirii virusului, sens în care măsurile privesc limitarea expunerii cetățenilor la condiții în care pot contacta această afecțiune medicală. Astfel, este considerată ca justificată doar deplasarea pentru îndeplinirea unei activităţi cu o motivare obiectivă, cum este nevoia de procurare a alimentelor de bază, de asigurare a asistenței medicale, îngrijirea persoanelor (din orice categorie de vârstă), precum și activități din sfera celor agricole (lucrul în culturile agricole sau desfacerea produselor), activități profesionale pentru desfășurarea cărora nu au fost impuse restricții, dar și pentru asigurarea celor necesare animalelor de casă și a celor domestice.