Poliţia le pregăteşte o surpriză şoferilor care vor circula azi pe A2

Publicat: 05 08. 2016, 09:00

 


Astăzi este vineri, iar majoritatea bucureştenilor şi-au deja făcut planuri să plece la mare. În cazul acestora poliţiştii avertizează că după ora 14.00 ieşirile din Bucureşti se vor aglomera, motiv pentru care şoferii sunt sfătuiţi să circule prudent, scrie Adevărul.ro

„Este posibil însă ca, după ora 14.00, circulaţia pe sensul către Constanţa să se intensifice. Ţinând cont şi de experienţa zilelor de week-end ale săptămânilor trecute, în care au avut loc numeroase evenimente rutiere produse pe fondul neatenţiei conducătorilor auto şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum (cele mai frecvente cauze pe această arteră rutieră), recomandăm şoferilor să manifeste prudenţă sporită la volan, să se asigure corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a benzii de circulaţie şi să mărească distanţa de siguranţă în mers”, se precizeează într-un comunicat al Poliţiei, publicat de Adevărul.ro

”Surpriza” pe care poliţiştii o pregătesc celor care se vor îndrepta spre mare pe A2, este că vor fi supravegheaţi din elicopter. ”Precizăm că în vederea monitorizării traficului rutier şi pentru asigurarea fluenţei acestuia, un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. va survola Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa în acest sfârşit de săptămână”, au declarat oamenii legii.