Poliția căuta acest Lamborghini furat în Germania. Cum a ajuns în România?
Poliția căuta acest Lamborghini Huracan furat în Germania. Dar cum a ajuns în România mașina cotată la peste 200.000 de euro? Cel care o conducea le-a spus autorităților că nu știe istoricul supercar-ului.
Polițiștii germani căutau acest Lamborghini Huracan pentru a-l confisca. Nu au știut că mașina furată în Germania a ajuns între timp în România. Mai mult, a și fost înmatriculată în țara noastră.
Polițiștii de Frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat mașina circulând în județul Constanța. Aceasta figura în baza lor de date ca fiind în atenția autorităților germane. Potrivit alertei introduse de polițiștii nemți, supercar-ul figura ca bun căutat pentru confiscare.
“Autovehiculul aparținea unui cetățean român, în vârstă de 38 de ani, domiciliat pe raza județului Tulcea, care a declarat că l-a achiziționat fără a cunoaște faptul că a fost furat”, au comunicat reprezentanții Gărzii de Coastă.
Șoferul a rămas fără mașină, pentru că oamenii legii i-au confiscat-o. Aceasta se află la sediul Gărzii de Coastă. Polițiștii de Frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca, la finalizare, să fie dispuse măsurile legale care se impun. Lamborghini Huracan dispărut din Germania este cotat la un milion de lei (aproximativ 200.000 de euro).
După ce că a rămas fără mașină, șoferul a mai primit o veste proastă. A fost și amendat de către Poliția Locală pentru parcare neregulamentară.
Lamborghini Huracan furat, pe lista celor mai scumpe mașini urmărite în Europa, ajunse în România
Acest Lamborghini Huracan intră pe lista celor mai scumpe mașini date în urmărire în Europa și ajunse în România. Pe listă se regăsesc modele Mercedes-Benz, BMW, Jaguar, Tesla sau Range Rover.
Cel mai scump autoturism furat identificat de Poliția de Frontieră până în acest moment erau cotate la 50.000 de euro. Supercar-ul furat în Germania și găsit la Constanța se instalează în fruntea clasamentului.