Poliţia anunţă unde vor fi cele mai multe radare în acest weekend
De astăzi şi pe parcursul weekend-ului, Poliţia intensifică acţiunile pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru depistarea celor care pun în pericol siguranţa traficului, conducând cu viteză excesivă.
Poliţiştii vor utiliza autospecialele inscripţionate sau neinscripţionate, dotate cu aparatură de măsurare a vitezei de deplasare, dar şi pistoalele – radar cu laser.
O atenţie deosebită va fi acordată Drumului Naţional 2 Bucureşti – Bacău-Suceava-Siret.
Respectaţi limita legală de viteză pentru fiecare segment de drum! Valoarea vitezei şi imaginea maşinii, cu numărul de înmatriculare vor rămâne înregistrată pe cardurile de memorie ale aparatelor radar în mişcare, montate pe autospeciale inscripţionate sau neinscripţionate ori pe ale pistoalelor-radar cu laser („TruCAM”), care pot înregistra viteza unui vehicul de la o distanţă de peste un kilometru.
Aceste radare sunt mijloace tehnice certificate sau omologate şi verificate metrologic, însă poliţistul nu este obligat să vă arate aceste atestări.
Sursă: politiaromana.ro