Poliția a confiscat două autoturisme care aparțineau unor traficanți – VIDEO

Autor: ProMotor 30 dec. 2021 Știri auto

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat 8.956 de pachete cu țigări, în valoare de 105.000 lei, marfă ce urma să fie transportată și comercializată pe piața neagră de desfacere din zonă. Totodată, cele două autoturisme în valoare de 30.000 lei au fost, de asemenea, indisponibilizate.

În data de 28 decembrie, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului, județul Maramureș, s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu țigări, în zona de competență.

Astfel pe raza localității Valea Vișeului, județul Maramureș, polițiștii de frontieră au observat la aproximativ 500 de metri față de linia de frontieră, două persoane în timp ce transportau dintr-un imobil în construcție mai multe colete voluminoase spre două autoturisme, parcate în apropiere.

Intră în GALERIA FOTO

O autospeciala a Poliției de Frontieră a fost acroșată

S-a procedat la interceptarea persoanelor în cauză, fiind somate să se oprească, însă cei doi bărbați nu s-au supus, au urcat în autoturisme şi au demarat în trombă. Şoferul uneia dintre maşini a acroșat autospeciala Poliției de Frontieră, rezultând doar pagube materiale.

”În cel mai scurt timp, echipele de intervenție au acţionat pe direcțiile de deplasare ale celor două autovehicule acestea fiind descoperite abandonate în zonă, iar în una dintre maşini au fost observate mai multe colete cu țigări. Au fost anunțate și autoritățile statului vecin, în vederea cercetării în comun a evenimentului, iar la imobilul în construcție colegii noștri au descoperit alte colete cu țigări”, informează Poliția de Frontieră.

S-a luat măsura conducerii autoturismelor și transportării coletelor la sediul sectorului, unde în urma inventarierii, s-a constatat că acestea conțin 8.956 pachete țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 105.000 lei.

Cele două autoturisme au fost indisponibilizate la sediul Poliției de Frontieră

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Totodată, cele două autoturisme în valoare de 30.000 lei au fost indisponibilizate la sediul Poliției de Frontieră, iar în continuare se fac cercetări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora.

VIDEO


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Politia de Frontiera



Comentarii
Inchide