Pistoale cu electroșocuri pentru Poliția Română. Când ar putea intra în dotarea ofițerilor de la rutieră
Polițiștii din toată țara ar urma să fie dotați cu pistoale cu electroșocuri, dacă proiectul pilot demarat în București va avea succes. În cât timp ar putea aceste dispozitive în dotarea ofițerilor de la rutieră?
Ceea ce vedeam până acum doar în filmele americane, am putea întâlni și pe străzile din România.
Toți polițiștii ar putea fi dotați, în câteva luni, cu pistoale cu electroșocuri. Momentan, prin intermediul unui proiect pilot demarat de sindicatul Europol, polițiștii din București au fost dotați cu 40 de astfel de dispozitive.
Pistoale cu electroșocuri pentru toți polițiștii din România
Proiectul pilot este menit să demonstreze utilitatea acestor dispozitive, atât pentru a proteja polițiștii, cât și pe cea a cetățenilor.
„În acest moment, între baston și pistol nu există niciun dispozitiv intermediar cu care polițiștii să fie dotați. Și sunt cazuri când bastonul asigură prea puțină protecție, iar utilizarea pistolului ar fi prea mult. Și atunci, într-o astfel de situație este ideal un dispozitiv cu electroșocuri”, a declarat pentru Promotor, președintele sindicatului de poliție Europol, Cosmin Andreica.
Proiectul pilot va dura 6 luni, timp în care polițiștii care vor folosi pistoalele cu electroșocuri ar trebui să se familiarizeze cu acestea. Apoi, autoritățile vor evalua utilitatea lor și se va decide dacă vor achiziționa la scară largă astfel de dispozitive.
„Noi ne-am dori ca aceste pistoale cu electroșocuri să intre în dotarea tuturor forțelor de ordine din România. Și polițiștii de la ordine publică și jandarmii și polițiștii de la rutieră să dețină astfel de dispozitive. Pentru că noi considerăm că ele și-au demonstrat utilitatea în toate statele unde au fost folosite”, a mai declarat reprezentantul Europol.
Ce sunt pistoalele cu electroșocuri
Pistoalele cu electroșocuri sunt dispozitive menite să ajute la imobilizarea unei persoane de la o distanță.
Acestea sunt prevăzute cu un trăgaci, care eliberează două ancore metalice, prinse cu un fir subțire. Odată lansate, ele se agață de pielea sau de hainele persoanei care urmează să fie imobilizată.
Timp de 5 secunde, pistolul cu electroșocuri va elibera 50.000 de volți, prin 21 de impulsuri electrice pe secundă.
Amperajul este suficient de puternic să paralizeze temporar o persoană, dar fără a-i pune viața și sănătatea în pericol.
„Prin acest demers, România se alătură unor state europene care folosesc de mult astfel de dispozitive. Vorbim de țări precum Italia, Spania, Marea Britanie sau Polonia. Momentan vor fi folosite de polițiștii de ordine publică de la secțiile din București unde au fost cele mai multe apeluri prin 112. Dar, dacă vom găsi resurse, vom încerca să dotăm cât mai mulți agenți cu astfel de dispozitive”, a mai spus Cosmin Andreica.
Cele 40 de pistoale cu electroșocuri au fost donate gratuit de o firmă privată, care importă astfel echipamente. Acestea vor trebui returnate la finalul proiectului pilot, peste 6 luni. Dar, dacă se vor dovedi eficiente, statul ar putea achiziționa ulterior pistoale cu electroșocuri pentru toți polițiștii.