Peugeot 3008 este un hibrid diesel ce consumă puțin. Cât costă crossoverul familist la mâna a doua
Până acum ceva timp vehiculele hibride au fost strict pe benzină/electric însă Peugeot a dezvăluit în 2010 modelul 3008 Hybrid4, aparent primul vehicul complet hibrid din lume care utilizează motorină.
Sub capota acestui 4×4 compact, supranumit crossover datorită combinației de caracteristici tehnice și design, se află un motor diesel de 2 litri și 164 CP, cuplat la un motor electric de 37 CP. Cuplul este impresionant: 500 Nm, disponibili instantaneu. Designul său este cel mai cuminte dintre toate modelele Peugeot, o combinație între SUV şi MPV care îi trădează nișa: crossovere familiste.
Dacă există amatori care își caută o astfel de mașină, care, trebuie să recunoaștem, este interesantă doar din punct de vedere al consumului de carburant, și mai puțin datorită designului exterior, pot găsi un exemplar rulat pe site-ul Mobile.de. Acolo am văzut un Peugeot 3008 Hybrid4 produs în 2012, cu un rulaj de doar 72,000 de km. Mașina are un consum declarat de aproximativ 3.8 litri/100km (combinat). Viteză maximă este de 191 km/h, pe când demarajul 0-100 km/h se produce în 9.2 secunde. În mod clar acesta poate fi mai mare, dar asta depinde de stilul de condus al șoferului. Mașina se vinde undeva în Germania cu prețul de 12,390 de euro.
Peugeot 3008 este un hibrid diesel cu un consum mic
3008 Hybrid4 are cutie automată (robotizată), tracțiune integrală, navigație, cruise control, scaune încălzite, tapițerie din piele, geamuri electrice față și spate, volan din piele, sistem de prindere Isofix, senzori de parcare față și spate, senzor de ploaie, acoperiș panoramic complet vitrat, frână de parcare electrică, aer condiționat automat, jante de aluminiu cu anvelope all-season și multe altele.
Așadar, dacă doriți o mașină pentru familie care să pună confortul și consumul mai presus de orice, dar care oferă și spații de încărcare generoase (portbagaj de 420 de litri, bine dimensionat) și un interior cu dotări decente, atunci 3008 Hybrid4 diesel/electric ar putea să vă satisfacă.