Peugeot 2008, preţurile pentru România

Publicat: 04 07. 2013, 16:26

În ciuda obiceiului Peugeot de a avea maşini scumpe, surpriza este că preţurile pentru noul Peugeot 2008 nu sunt mari, cel puţin nu atunci când le raportezi la concurenţă şi la ce oferă maşina.

Aşa cum puteţi citi în linkul citat mai sus, 2008 este un mic SUV care îmbracă haine de crossover – practic, o maşină care este destinată în primul rând oraşului, dar cu care puteţi ieşi la un picnic fără a vă stresa prea tare din cauză că aţi putea zgâria cumva maşina pe dedesubt. Noi am luat deja un prim contact cu maşina la Salonul Auto de la Geneva, în primăvara lui 2013, iar prima concluzie este că 2008 nu este doar un simplu 208 supraînălţat, ci va fi pe placul celor care caută mai presus de toate confort pentru familie.

2008 promite să fie foarte manevrabil în oraş. Doar are multe în comun cu un 208!

Uitaţi de alura sa de SUV, în offroad maşina nu va fi expertă, dar va putea mult mai multe decât o maşină de clasă mică, căci va fi ajutată atât de garda la sol de 16 cm, cât şi de roţile Mud & Snow cu jante de 17 inci, dar mai ales de sistemul Grip Control, care adaptează modul în care este distribuită tracţiunea între roţile frontale pentru a asigura un răspuns optim în funcţie de teren: şoferul poate comuta între Zăpadă, Off-road, Nisip, ESP Off. 

Peugeot 2008: preţuri şi dotări

Preţurile pentrul noul 2008 încep de la 13.421 euro cu TVA inclus (12.750 la oferta de lansare) şi urcă până la 21.105 euro (20.050 la oferta de lansare), iar întregul tabel cu preţuri îl puteţi consulta mai jos.

Echiparea ACCESS cuprinde ABS, ESP, airbaguri frontale şi laterale faţă, airbaguri cortină, faruri diurne cu LED, pilot automat, aer condiţionat manual (pe motorizarea 1.6 HDi 92CP), computer de bord, închidere centralizată cu telecomandă, scaun şofer reglabil pe înălţime, volan reglabil pe înălţime şi adâncime, geamuri faţă electrice, oglinzi retrovizoare reglabile şi încălzite electric, banchetă spate rabatabilă fracţionat 1/2/2/3, jante de tablă de 15 inci.

Echiparea ACTIVE cuprinde, în plus faţă de echiparea ACCESS: aer condiţionat manual pe toate motorizările, sistem multimedia cu ecran tactil şi conectivitate USB/jack/Bluetooth, jante de tablă 16 inci, proiectoare ceaţă, torpedou refrigerant, faruri cu aprindere automată şi ştergătoare cu pornire automată şi oglindă centrală electrocromată (pentru 1.6 HDi 115 CP), volan îmbrăcat în piele.

În fine, nivelul ALLURE cuprinde, în plus faţă de echiparea ACTIVE: afişaj color sistem multimedia, asistenţă la parcarea spate, climă automată pe două zone, senzori de ploaie şi lumină pe toate motorizările, geamuri spate electrice, geamuri spate şi lunetă cu tentă închisă, jante aliaj 16 inci, oglindă interioară electrocromată, oglinzi rabatabile electric, proiectoare ceaţă cu funcţia cornering, scaun pasager reglabil pe înălţime, scaune faţă Dynamic, tapiţerie specifică Prestige şi multe alte elemente ornamentale cromate/piele.

La prima vedere şi atingere de la Geneva, e cel mai bun interior din clasă!

Sistemul Grip Control e disponibil pe echiparea Allure şi costă 161 de euro cu jantele de 16 inci, sau 242 de euro cu jantele de 17 inci. Dintre multele opţiuni merită amintite plafonul de sticlă (484 euro), Park Assist (sistem de parcare semi-automat, 500 euro), precum şi tapiţeria de piele, care vine împreună cu un sistem de încălzire în scaunele faţă (806 euro).

Rămâne să testăm noul Peugeot 2008 cât de curând şi să putem răspunde la întrebarea: merită banii?