Pericolul neștiut din zilele de caniculă. De ce aerul condiționat este esențial

Autor: Cristian Agatie 28 iul. 2021 Știri auto

Puțin șoferi sunt conștienți de pericolul neștiut la care sunt expuși în zilele de caniculă, așa cum sunt cele prognozate în țară în perioada următoare. Iată de ce aerul condiționat este esențial la drum.

Intră în Galeria FOTO

Canicula poate face ca interiorul mașinilor să devină un adevărat cuptor, mai ales că temperaturile de la suprafața asfaltului pot urca la valori aproape incredibile. Temperaturile ridicate din mașină pot afecta semnificativ performanțele celui de la volan. De aceea, funcționarea instalației de climatizare este esențială pentru o deplasare în siguranță pe vreme caniculară. În lipsa acesteia, deciziile șoferului sunt afectate, dar și capacitatea sa de reacție la provocările din trafic.

Temperatura ridicată în mașină va accentua starea de oboseală ce se manifestă la început prin întârzierea reacțiilor, dificultate în concentrare, căscatul repetat, clipirea foarte deasă și se termină cu adormirea la volan. De asemenea, avertizează specialiștii, trebuie tratate cu toată atenția reflexiile date de razele solare foarte puternice, din parbriz ori pe asfalt, reflexii ce pot crea dificultăți neașteptate celui de la volan. Persoanele cu probleme cardiace sau de altă natură medicală, care pot împiedica conducerea autovehiculelor în condiții de siguranță, sunt sfătuite să evite pe cât posibil deplasarea cu mașina în perioadele de timp caniculare, iar dacă nu pot, să aibă un însoțitor.

Pericolul neștiut din zilele de caniculă. Ce trebuie să știi pentru o deplasare în siguranță

Polițiștii de la Centrul Infotrafic au emis și un pachet de recomandări pentru șoferi, care să-i ajute să treacă în siguranță peste aceste perioade cu temperaturi extrem de ridicate. Astfel, șoferilor li se recomandă:

  • să folosească sistemele de climatizare pentru răcirea habitaclului;
  • să se asigure că presiunea din pneuri este cea recomandată pentru sezonul cald;
  • să evite pe cât posibil călătoriile în jurul prânzului, în special dacă sunt persoane în vârstă;
  • să nu conducă dacă sunt obosiți. Oboseala este considerată de către specialiști una dintre cauzele generatoare ale multor tragedii ce se întâmplă, de regulă, pe drumurile publice, mai ales la sfârșit de săptămână. În plus, căldura accentuează starea de oboseală;
  • să nu conducă după ce a consumat băuturi alcoolice, acest lucru constituie un factor de risc pentru traficul rutier, favorizând producerea accidentelor. Alcoolul accentuează, de asemenea, efectele căldurii asupra organismului;
  • să nu vorbească la telefon în timpul mersului, decât folosind dispozitivele speciale „mâini libere”.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în perioada 28-31 iulie, disconfortul termic va fi accentuat, iar temperaturile maxime se vor încadra între 34 şi 40 de grade. Înainte de a porni la drum, recomandăm șoferilor să răcorească mașina și să se asigure că instalația de climatizare funcționează corespunzător.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide