Aşa Passat, mai rar modificat. Rareş e omul nostru de tuning azi şi probabil cel mai mândru proprietar al unei maşini care a făcut istorie. Este îngrozitor de entuziasmant să vezi că maşini care au existat acum mult-mult timp arată mai bine decât cele care ies din fabrică fix azi. Big Like pentru omul nostru şi tuning-ul lui!
Ce maşină avem noi aici?
Passat 35i B4 CRM
Când te-ai apucat de modificări, ce modificări i-ai făcut şi cât ţi-au luat ca timp?
După ce am cumpărat maşina, adică acum 5 ani, la scurt timp m-am şi apucat de modificări. Minore la început, o suspensie reglabilă, jante mai mari, dezlipit stickere şi embleme, etc. În timp am încercat să o dotez cu tot ce s-a pus vreodată de fabrică pe maşină. De fabrică ea a venit cu un motor 1.6 benzină, ca dotări a avut aer condiţionat şi geamuri electrice pe faţă. În timp am reuşit să o fac full, adică geamuri electrice faţă/spate, climatronic, tempomat, computer de bord, cotieră cu buton deschidere portbagaj, suport cd şi suport pahare (ultimele 3 din urmă fiind dotări extra, rare). Proiectul a fost reluat de la 0 acum 2 ani când am schimbat şi motorul, un 2.8 VR6 de 174cp. Odată cu el a urmat şi un „clean engine bay” sau „shaved engine bay”, cum se mai zice. (ascunse fire, baterie, vas spălător parbriz, sudat/revopsit compartiment motor, modificat traseu climă, modificat traseu filtru de aer, etc), frâne mai mari, suspensie pe perne de aer, jante schmidt TH line pe 17″ cu buze de radinox, interior Recaro 2 de piele, adaptat de pe un golf 4, faruri custom cu lupe bi-xenon, kit de state (poziţii SUA, bară faţă SUA cu spălătoare de faruri, ceasuri bord SUA.
Unde ai făcut-o, câţi oameni au lucrat la ea?
Până acum 2 ani, prin spatele blocului, pe la garajele prietenilor, etc. Când am reluat proiectul de la 0, am apelat la KTB Studio, din Sfântu Gheorghe, condus de un băiat foarte pasionat şi foarte serios, cu o foarte mare răbdare la detalii.
Ai avut vreo problemă tehnică în timpul modificărilor?
Ca la orice maşină veche pe care vrei să o restaurezi, mereu apar probleme tehnice. Au fost înlocuite foarte multe piese cu altele noi, cum ar fi instalaţia de răcire (traseu, senzori, termostat, etc), care este o problemă des întâlnită la motoarele VR6, pentru că este un motor care merge foarte încins. Şi multe altele, pe care am reuşit să le rezolv până în ziua de azi. Dar fiind o maşină veche, oricând pot apărea probleme noi pe partea tehnică.
E ceva ce ţi-ai fi dorit să-i faci în plus şi nu ai reuşit?
Da, să o vopsesc. De 4 ani, în fiecare an am zis că următorul pas este să o revopsesc, dar în fiecare an am făcut tot alte modificări, şi din cauza asta, n-am apucat încă să o revopsesc. Deocamdată are vopseaua de fabrică, de care sunt oare cum mulţumit, fiind o maşină din 1996.
E prima maşină pe care o modifici sau ai mai modificat altele în prealabil? dacă da, ce?
Da, este prima maşină pe care o modific, dar şi prima mea maşină, pe care am reuşit să o cumpăr din banii făcuţi după terminarea facultăţii.
Cât costă maşina asta acum – preţul intial model stoc + modificări.
Este priceless! Maşina am cumpărat-o stoc în 2011 cu 2200 euro. Modificările m-au costat în jur de 10.000 euro. Acelaşi model de Passat se vinde azi cu 1000-1500euro, deci eu cred că a mea încă valorează peste 10.000 euro.
Mai sunt în Bucureşti maşini ca ale tale sau poate chiar mai tari?
Nu mai sunt. În ţara din câte ştiu eu sunt doar 2 Passat – uri modificate puţin mai serios, dar passatul meu este singurul din ţara cu „clean engine bay”, suspensie pe perne de aer, interior recaro 2, jante de 1000+ euro şi altele. Deci probabil este unică în ţară, nu doar în Bucureşti.
De ce pasiunea asta cu „stricatul” maşinilor? Mulţi vă acuză că nu puteţi merge cu ele aşa joase şi că nu mai sunt funcţionale.
Pasiunea pentru maşini o am de mic copil, nu aş putea să vă spun o dată anume pentru că pasiunea a crescut o dată cu mine. Plăcându-ţi un anumit lucru începi să înveţi cât mai multe din acel domeniu şi încă mai am de învăţat multe. Nu veţi avea cum să înţelegi această pasiune decât dacă eşti la rândul tău un alt pasionat de maşini. De cele mai multe ori ”stricatul” de care vorbeşti este de fapt ”imbunatatit” însă acest lucru nu poate fi apreciat decât de către un cunoscător sau un alt pasionat.
Cât despre funcţionare, nu cred ca problema e la maşinile joase ci la drumurile pe care trebuie să meargă aceste maşini joase şi la obstacolele întâmpinate. Şi problema ”prea joasa” nu există dacă îţi pui un set de perne şi poţi să o ridici dar ştii cum e: hatters gonna hate şi cei ce nu înţeleg nu vor înţelege niciodată.