Pasajul Mogoșoaia va fi inaugurat în acest an. În ce stadiu sunt acum lucrările

Publicat: 17 05. 2021, 14:33
Actualizat: 17 05. 2021, 14:33

Autoritățile sunt convinse că Pasajul Mogoșoaia de pe Centura Capitalei va fi inaugurat în acest an, deși termenul prevăzut este 2022. O filmare recentă ne arată în ce stadiu sunt acum lucrările.

Intră în Galeria FOTO

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că Pasajul Mogoșoaia va fi gata până la data de 1 octombrie anul acesta. Termenul de finalizare a proiectului ar fi fost aprilie 2022, dar Ministrul Transporturilor a spus că lucrarea putea să fie finalizată în 8 luni de la începerea proiectului. Noul termen a fost asumat deja de constructorul austriac Strabag, în ultimele comunicări cu Ministerul Transporturilor.

„Acest pasaj e o lucrare nu prea complicată, dar, din păcate, cine a lansat licitația în 2018 sau 2017 a pus un timp foarte mare pentru execuție – 2 ani. E o lucrare care tehnologic se poate face în 8-10 luni. Acei doi ani expiră în mod normal în aprilie 2022. Dar dacă s-ar lucra intens la ea nu ai ce alege acolo. Săptămâna aceasta m-am întâlnit cu conducerea austriacă a companiei, o companie cu renume. Asta a fost discuția mea cu ei: „Vă stricați brandul”. Mi-au dat ferm termen 1 octombrie pentru finalizare”, a declarat ministrul Cătălin Drulă, la Europa FM.

Pasajul Mogoșoaia va fi inaugurat în acest an. Care este termenul de execuție?

Detalii despre stadiul șantierului a dat și secretarul de stat în Transporturi Ionel Scrioșteanu, care a scris pe pagina sa de Facebook că pasajul a intrat acum în etapa finală. Acesta a mai anunțat licitația pentru construirea a 10 pasarele pietonale noi pe șoseaua de centură, între A1 și DN1 la Chiajna, Chitila, Mogoșoaia și Otopeni.

„Au început așternerea și compactarea straturilor suport pentru rampa spre Chitila. Continuă așternerea și compactarea straturilor suport, precum și montarea zidurilor de sprijin la rampa spre Otopeni. A început armarea plăcii de supra-betonare peste grinzile pasajului. A început realizarea iluminatului public pe bretelele spre Otopeni”, a anunțat Scrioșteanu.

Secretarul de stat Scrioșteanu anunțase anterior că Pasajul Mogoșoaia ar putea fi finalizat până la finalul acestui an. O dată certă, asumată de constructor, aduce speranțe pentru șoferii care pierd astăzi chiar și o oră pentru a trece de sensul giratoriu de la Mogoșoaia.

Asociația Construim România, care a și realizat o filmare cu drona peste pasaj, susține că stadiul fizic este de 42%, iar pasajul are „șanse reale de a se finaliza în cursul acestui an”.