Și-ar putea permite aproape orice mașină! Ei sunt fotbaliștii străini care conduc mașini Dacia

Autor: David Andrei 28 sept. 2020 Știri auto

Sunt fotbaliști în Serie A și și-ar putea permite aproape orice mașină. Dar ei conduc mașini Dacia. Care este motivul?

GALERIE FOTO

Echipa de fotbal Udinese din Serie A a semnat un nou contract de sponsorizare cu Dacia. Udinese și constructorul român au parafat o înțelegere pe trei ani, care expiră în 2023. Astfel, Dacia apare la toate evenimentele oficiale ale clubului și furnizează vehicule atât staff-ului, cât și fotbaliștilor care activează la club.

La Udinese joacă brazilianul Walace, dar și senegalezul Mamadou Coulibaly.

Dacia și Udinese au bătut palma pentru prima oară în anul 2009. Numele constructorului de la Mioveni se regăsește pe tricourile jucătorilor. Mai mult, pentru că Dacia a  devenit sponsor principal al clubului și a investit în renovarea stadionului din Udine, și arena poartă numele “Dacia”. 25.000 de locuri are stadionul construit în 1976 și renovat în 2016. Este pentru prima oară când un stadion din Italia poartă numele unui brand auto.

Parteneriatul Dacia – Udinese este uste una dintre cele mai longevive sponsorizări din Il Calcio

“Astăzi este o zi importantă pentru clubul nostru. Odată cu semnarea acestui contract, va ajunge la 14 sezoane împreună, un succes răsunător și aproape unic în fotbalul italian”, a declarat vicepreședintele clubului, Stefano Campoccia.

84 de euro costă un tricou în culorile lui Udinese cu inscripția “Dacia” pe piept.

Dacia a fost sponsorul principal al echipei FC Argeș. După preluarea uzinei de către Renault, contractul de sponsorizare nu a mai fost prelungit.

În Serie A, și Juventus Torino, echipa care domină Il Calcio de nouă sezoane, este sponsorizată de o companie auto. Este vorba despre Jeep.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide