Premierul Ludovic Orban vrea să ușureze precedurile de înmatriculare a mașinilor.
Orban este nemulțumit de modul cum se desfășoară activitatea la instituțiile care se ocupă de inmatricularea mașinilor, și vrea introducerea de proceduri mai simple.
„Nu poţi să îi pui pe oameni să stea la cozi şi la RAR şi la Interne ca să primească plăcuţele” a declarat prim-ministgrul Orban.
Acesta i-a solicitat ministrului de Interne, Marcel Vela, să găsească o soluţie alături de ministru Transporturilor, astfel încât să simplifice procedura de înmatriculare a maşinilor, pentru ca românii să nu mai stea la cozi şi la Registrul Auto Român şi la Ministerul de Interne.
„Poate găsiţi o soluţie cu ministrul Transporturilor să îi ajutăm pe oameni, atunci când se duc să îşi înregistreze la RAR, să se poată elibera şi toate celelalte documente. Ar trebui găsită o soluţie. Nu poţi să îi pui pe drumuri să se ducă să stea la cozi şi la RAR şi la Interne ca să primească plăcuţele de înmatriculare. Trebuie simplificată procedura, unificată, oamenii să se ducă într-un singur punct şi să li se rezolve problema”, a declarat Orban.
Sursă: Adevărul.ro