Opt modele premium (SH) pe care le poți cumpăra din Germania cu doar 8.000 de euro
Vrei să-ți achiziționezi o mașină premium la mâna a doua, dar ai un buget limitat? Nicio problemă! În acest articol îți recomandăm opt modele pe care le poți cumpăra din Germania cu doar 8.000 de euro.
Mașinile pot fi găsite pe mobile.de. În topul pe care l-am întocmit găsim modele premium de la constructorii germani BMW, Mercedes sau Porsche. De asemenea, îți recomandăm și două modele de la constructorul suedez Volvo.
Opt modele premium (SH) pe care le cumperi cu 8.000 de euro
1. BWM Seria 5 – 7.999 de euro
Din categoria „limuzinelor” îți recomandăm un BMW Seria 5, care are un motor de diesel de o capacitate cilindrică de 2.497 cm³ care este cuplat o cutie de viteze automată. Rulajul mașinii este destul de mic: 97.380 de kilometri. Mașina poate dezvolta până la 143 de cai putere.
2. BMW Seria 5 Touring – 7.790 de euro
Tot de la constructorul bavarez BMW recomandăm modelul break al Seriei 5. Acest BMW Seria 5 Touring dispune de un motor de 3,0 litri diesel cuplat la o cutie de viteze automată.
Mașina are un rulaj de 284.000 de kilometri și poate dezvolta (atenție!) până la 272 de cai putere. Prima înmatriculare a modelului s-a făcut în 2006.
3. Mercedes-Benz SLK – 7.500 de euro
Tot de la un constructor german îți propunem un model premium la mâna a doua – Mercedes-Benz SLK. Acesta a fost fabricat în 2005 și dispune de un motor de 3,0 litri pe benzină care poate dezvolta până la 231 de cai putere. Rulajul este de 217.000 de kilometri. Un model sport pe care îl poți cumpăra și te poți folosi de el în călătoriile pe distanțe lungi, dar și în oraș.
4. Mercedes-Benz E-Class – 7.500 de euro
Tot de la constructorul din Stuttgart Mercedes îți recomandăm modelul E-Class. Mașina are un motor de 2,0 litri diesel cuplat o cutie de viteze cu transmisie automată.
Mercedes-Benz E-Class poate dezvolta până la 204 cai putere, în timp ce rulajul este unul destul de ridicat – 348.000 de kilometri.
5. Mercedes-Benz R-Class – 7.999 de euro
Al treilea și ultimul model de la Mercedes din topul nostru este un R-Class din 2007, care este echipat cu un motor de 3,0 litri diesel cuplat la o transmisie automată.
Modelul R-Class are un rulaj de peste 280.000 de kilometri și poate dezvolta până la 224 de cai putere.
6. Porsche Cayenne – 7.980 de euro
Un SUV de lux pe care ți-l recomandăm este Porsche Cayenne, o mașină care dispune de un motor de 3,0 litri pe benzină care este cuplat la o cutie de viteze automată.
Rulajul vehiculului este cam mare: 238.000 de kilometri. Acest exemplar Cayenne, un model fabricat în 2005, poate dezvolta până la 250 de cai putere.
7. Volvo XC70 Cross Country – 7.899 de euro
De la constructorul suedez Volvo vă recomandăm un XC70 Cross-Country fabricat în 2008. Acest XC70 are un motor de 2,4 litri diesel care este cuplat la o cutie de viteze automată și poate dezvolta 185 de cai putere.
Rulajul acestui model Volvo la mâna a doua este de peste 225.000 de kilometri.
8. Volvo S80 – 7.800 de euro
Încheiem topul nostru tot cu un model de la Volvo – S80. Acesta a fost fabricat în 2012 și vine un motor de 2,0 litri diesel cuplat la o cutie de viteze cu transmisie automată. Volvo S80 dezvoltă 163 de cai putere, în timp ce rulajul este de 300.000 de kilometri.