Opel – oferta în septembrie

Publicat: 08 09. 2008, 17:18

Cel mai mic model de la Opel, Corsa, vine cu un preţ de 8.450 de euro incluzând TVA-ul şi prima de casare. Pentru aceşti bani Corsa vine dotat cu aer condiţionat, ABS, dublu airbag şi radio CD. Următorul model în ierarhia preţurilor mici este Astra Classic, model care voferă aer condiţionat, dublu airbag, închidere centralizată şi costă 9.800 de euro, preţ tot cu TVA şi prima de casare inclusă.

Astra H Enjoy porneşte de la 12.495 de euro şi aduce climatizarea electronică, volanul acoperit în piele cu comenzi audio şi 4 airbag-uri. Aflată pe ultima sută de metri, Opel Vectra beneficiază de o reducere de 4.000 de euro, iar SUV-ul Antara este mai accesibil cu 3.200 de euro. În segmentul MPV, Meriva şi Zafira se laudă cu preţuri de 11.120 de eruo, respectiv 15.100 de euro.

Oferta este valabilă până la 25 septembrie şi este valabilă în limita stocului disponibil.

VEZI TOATE ANUNTURILE OPEL