Opel Astra K Sports Tourer: noul Astra primeşte şi varianta break
Opel aduce la Salonul Auto de la Frankfurt noul său model Astra K, atât în versiune hatchback (pe care l-am pipăit deja chiar în România), cât şi în versiune break, sau Sports Tourer în nomenclatura Opel.
La fel ca versiunea hatch, Astra Sports Tourer are la bază o arhitectură complet nouă şi uşoară, cu o greutate mai mică cu până la 200 kg faţă de modelul anterior. Varianta de bază a autovehiculului Astra Sports Tourer cântăreşte doar 1.263 kg (inclusiv şoferul), având astfel o greutate cu 130 kg mai mică decât modelul anterior! Şi consumul de carburant a fost redus, mai ales având în vedere că acesta este un punct-cheie pe lista celor care cumpără maşini break.
Atunci când se va da drumul la comenzi, Astra Sports Tourer va fi disponibil cu Opel OnStar şi noile sisteme de infotainment IntelliLink, clienţii beneficiind acelaşi standard ridicat de conectivitate prezent şi pe modelul hatch. Avem, de asemenea, numeroasele sisteme de siguranţă şi de asistenţă, alături de alte echipamente întâlnite până în prezent doar la modele din clasele superioare – scaunele cu masaj şi ventilaţie, pielea de foarte bună calitate etc.
Un break care se străduie foarte mult să semene cu un shooting-brake
Cu o lungime de 4.702 mm, o lăţime de 1.871 mm (cu oglinzile exterioare pliate) şi o înălţime de 1.499 mm, noul Astra Sports Tourer oferă totuşi un spaţiu mai amplu pentru pasageri şi bagaje. Şoferul beneficiază de un spaţiu pentru cap mai mare cu 26 mm, iar pasagerii din spate se pot bucura de un spaţiu pentru picioare mai mare cu 28 mm – două îmbunătăţiri convingătoare din punct de vedere al percepţiei spaţiului şi al confortului în timpul călătoriei. În privinţa portbagajului, elementul-cheie care te face să alegi un break, noul Astra Sports Tourer are un volum maxim de încărcare de 1.630 l.
Opel oferă o noutate extrem de practică pentru noul Astra Sports Tourer, utilă pentru călătoriile zilnice: pentru prima dată, hayonul poate fi deschis fără niciun fel de atingere sau fără a utiliza o telecomandă. În combinaţie cu funcţia de deschidere fără cheie, o simplă mişcare a piciorului ca şi când ai lovi sub bara de protecţie spate este suficientă pentru a deschide hayonul. O altă mişcare de lovire sub bara de protecţie va determina închiderea acestuia. Sistemul inteligent poate detecta orice obstacol şi opreşte mecanismul într-o situaţie de urgenţă. Mai mult, hayonul poate fi deschis şi printr-un buton de pe partea şoferului sau utilizând cheia cu telecomandă.
Pentru a mări volumul de încărcare, noul Astra Sports Tourer este echipat cu scaune spate rabatabile în raport 40/20/40, pentru configuraţii mai flexibile ale spaţiului de încărcare. În plus, autovehiculul este prevăzut cu sistemul FlexOrganizer ce include şine laterale, plase de separare a încărcăturii şi diferite posibilităţi de fixare, precum şi cu o opţiune de depozitare sigură şi organizată a bagajelor transportate.
Portofoliul de motoare cu puteri între 70 kW/95 cp şi 147 kW/200 cp completează avantajele deja menţionate. Modelul Sports Tourer va fi propulsat exclusiv de motoare de ultimă generaţie.
Hayonul se deschide la simpla mişcare a piciorului sub bara din spate.
Noua unitate turbo 1.6 ECOTEC cu sistem de injecţie directă, care va fi prezentat în premieră în cadrul IAA, este cel mai performant motor disponibil pentru Astra Sports Tourer. Camera de combustie a unităţii turbo cu sistem de injecţie directă şi o putere de 147 kW/200 cp poate rezista la presiuni maxime de 130 bar şi generează un cuplu maxim de 300 Nm (cu funcţia de amplificare).
Mai amintim şi farurile inteligente cu matrice cu LED-uri IntelliLux LED, care permit conducerea permanentă cu fază lungă cu funcţie anti-orbire în regim extra-urban şi dezactivează automat şi continuu LED-urile individuale la detectarea unor autovehicule care se deplasează din sens opus sau în faţa autovehiculului propriu. Zona din jurul sursei de lumină este pur şi simplu mascată, restul drumului rămânând puternic iluminat – o dotare care abia îşi face loc pe segmentul premium, adusă de Opel direct în segmentul de volum, clasa compactă.
Opel a adăugat noului Astra mai multe sisteme de asistenţă bazate pe ultima generaţie a camerei video frontale Opel Eye, care oferă o susţinere suplimentară şoferului – începând cu asistentul pentru recunoaşterea indicatoarelor rutiere, cu funcţii extinse şi precise, asistentul pentru menţinerea benzii de circulaţie, care corectează în mod activ traiectoria autovehiculului în caz de urgenţă şi până la sistemul de avertizare privind o coliziune frontală cu funcţie de frânare de urgenţă în caz de coliziune iminentă, care poate opri autovehiculul la viteze de până la 40 km/h.
Alături de Opel OnStar, asistentul personal de service şi conectivitate, avem şi două noi sisteme IntelliLink, în funcţie de nivelul de echipare. Noua generaţie a sistemului de infotainment este compatibilă cu Apple CarPlay şi Android Auto. Noile scaune premium ergonomice certificate de AGR adaugă un plus de confort prin reglarea suporturilor laterale, funcţiile de masaj, memorie şi ventilaţie. Şi pasagerii din spate se pot bucura de o funcţie opţională de confort, cele două scaune laterale din spate fiind încălzite
Având în vedere că versiunea break realizează o treime din vânzările de Astra, aşteptăm ca acest model să aibă succesul scontat în special pe piaţa vest-europeană. Românii încă mai au de învăţat despre avantajele unui break asupra unui sedan…