Oficial: BMW prezintă noile X5 M şi X6 M. UPDATE
BMW a dezvăluit oficial noile X5 M şi X6 M şi continuă să ne surprindă atunci când vine vorba de performanţe supersport asociate unor mastodonţi de peste două tone. Aşa că o să începem cu ce e mai important: motorul.
Motorul V8 TwinPower Turbo, de 4,4 litri, dezvoltă acum cu 20 de cai-putere (sau cu 4%, dacă eşti fan al procentelor) mai mult decât în cazul generaţiei precedente, ajungând de la 555 CP la 575 de cai-putere. Cuplul motor a crescut şi el cu 10 procente, noile X5 M şi X6 M dispunând acum de 750 de Newtoni-metru, distribuiţi celor patru roţi prin intermediul transmisiei automate cu opt rapoarte M Steptronic şi a sistemului de tracţiune integrală M.
Noile cifre de putere, în compania unor mase mai mici cu 30 de kilograme în cazul lui X5 M (care are acum 2.350 kg) respectiv cu 40 de kilograme în cazul lui X6 M (2.340 kg), influenţează uşor şi cifrele de performanţă: noile X5 M şi X6 M accelerează 0-100 km/h în 4,2 secunde şi ating viteza maximă de 280 km/h (dacă se optează pentru pachetul M Driver).
Pentru cei cărora nu le place să scape din vedere nici consumul de carburant, noile X5 M şi X6 M se laudă acum cu un consum de 11,1 l/100 km (faţă de 13,9 l/100 km, cât aveau înainte) şi cu emisii de doar 258 g CO2 per kilometru.
Pe lângă motorizare, şi esteticul a primit mici îmbunătăţiri. Interiorul te primeşte acum cu scaune tapiţate cu piele Merino şi cu volan M îmbrăcat în piele, în spatele căruia stă un nou instrumentar de bord, în timp ce plafonul este acoperit cu Alcantara. Aah, am uitat să menţionăm de bordul îmbrăcat în piele. Şi de sistemul audio Harman Kardon.
Acum e timpul să ne spui cum ţi se pare ţie că arată noile BMW X5 M şi X6 M. Asta, desigur, după ce consulţi galeria foto stufoasă de mai sus şi clipul de prezentare de mai jos.