Obama vrea să-l concureze pe Bush la gafe
Barack Obama s-a adresat Congresului în încercarea de a salva industria auto . Acesta a ţinut totuşi să precizeze că "toată lumea recunoaşte că ani de decizii greşite şi recesiunea globală au impins producătorii locali aproape de faliment. Nu trebuie şi nu îi vom proteja de asemenea practici proaste. Dar vrem să retehnologizăm industria auto pentru a fi competitivă şi pentru a ieşi învingătoare. Milioane de slujbe depind de ea".
Preşedintele american a spus că cei trei mari producători auto americani trebuie să-şi îndrepte eforturile spre tehnologiile alternative, pentru a face faţă provocărilor din viitor. La final, Obama a adăugat: "Poporul ce a inventat automobilul nu poate să se debaraseze de el".
Nu este nici un secret că primul vehicul ce a respectat noţiunea de automobil a fost creat undeva prin Germania de un anume Daimler, însă am putea totuşi să apreciem contribuţia adusă de Henry Ford la ceea ce înseamnă automobilul azi, din prisma accesibilităţii. O reinventare a acestuia. Nu?