O tânără a picat proba practică a examenului auto pentru un motiv cel puţin ciudat

Autor: Mediafax 15 mart. 2018 Știri auto
O tânără a picat proba practică a examenului auto pentru un motiv cel puţin ciudat

O tânără din Făgăraş a picat proba practică a examenului auto, pentru mai multe greşeli, între acestea şi pentru că nu a încetinit autoturismul în preajma unor porumbei aflaţi pe şosea. Şefii examinatorului consideră că acesta a acţionat conform legii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Comisarul de poliţie Albert-Ani Oriana, împuternicit şef la Serviciul Public Comunitar, Regim, Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Braşov, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că poliţistul examinator a acţionat conform legii când a picat-o pe cursantă.

”Conducătorul auto, mai ales în condiţiile în care era candidat pentru obţinerea permisului de conducere, trebuia să depună toate diligenţele necesare astfel încât să evite orice pericol. Existenţa unui obstacol pe carosabil, care constă fie chiar şi în mai mulţi porumbei, este de natură să producă în anumite circumstanţe un posibil incident sau accident. Dacă porumbeii respectivi zburau de la sol şi îi creau candidatului o stare de confuzie, l-ar fi speriat sau i-ar fi venit în parbriz, era posibil să tragă de volan, stânga, dreapta, să accidenteze un pieton sau aşa mai departe”, a spus Albert-Ani Oriana.

Citeşte şi Mercedes a contestat licitaţia pentru autobuzele RATB. Ciorogârla ar putea da peste cap planurile Primăriei

Aceasta precizează că tânăra din Făgăraş a picat proba practică a examenului auto pentru mai multe abateri, acumulând puncte de penalizare, între care şi pentru că nu a încetinit când s-a apropiat de porumbeii aflaţi pe carosabil.

”Porumbeii se aflau pe carosabil, iar eu ca şi conducător auto începător în momentul în care identific pe carosabil un posibil pericol trebuie să încetinesc. Să am o atitudine astfel încât să nu fiu pus în situaţia de a mă afla în pericol. Candidatul trebuie să fie atent, trebuia să reducă din timp viteza, astfel încât orice mişcare a porumbeilor să nu ajungă să îl surprindă”, a mai explicat Albert-Ani Oriana motivele care au stat la baza deciziei examinatorului auto.

Porumbeii nu au fost răniţi, potrivit sursei citate, deoarece examinatorul a frânat.

”Intervenţia examinatorului a fost cea care a punctat pentru evitarea unui pericol iminent şi faptul că domnişoara candidat nu a avut atitudinea corespunzătoare vizavi de un obstacol aflat pe carosabil”, a mai spus şeful Serviciului Public Comunitar, Regim, Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Braşov.

Citeşte şi Condamnare defintivă. Familia spune că sentinţa e inumană


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide