O tânără a încercat să mituiască un poliţist, chiar în sala în care dădea examenul auto

Autor: Gandul 17 mai 2019 Știri auto
O tânără a încercat să mituiască un poliţist, chiar în sala în care dădea examenul auto

Femeia a abordat un poliţist chiar în incinta Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Suceava, în sala de examinări teoretice. Acesta era ofiţer cu funcţie de conducere, scrie Gandul.info.

„La data de 15 mai 2019 inculpata, o femeie în vârstă de 31 de ani, se afla în incinta sediului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Suceava, în sala de examinări teoretice. În aceste împrejurări, inculpata a oferit unui ofiţer de poliţie cu funcţie de conducere din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Suceava suma de 100 de euro, formată din două bancnote în cupiură de 50 de euro, pentru ca lucrătorul de poliţie să urgenteze îndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile de serviciu, respectiv să îi urgenteze programarea susţinerii probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducere auto, în condiţiile în care perioada comunicată ca fiind disponibilă pentru susţinerea probei era septembrie pentru mun. Rădăuţi şi iulie pentru municipiul Suceava”, transmite Tribunalul Suceava, citat de Monitorul de Suceava.

Tânăra s-a ales cu dosar penal şi aşteaptă să vadă ce pedeapsă va primi în justiţie.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide