O publicație auto din Spania compară Citroen C5 Aircross cu Dacia Duster. De ce a câștigat modelul produs în România
Modelele fabricate de Dacia apar tot mai des în diferite teste comparative realizate de publicațiile auto din Europa și nu trebuie să ne mire faptul că în unele cazuri se pun față în față mașini din segmente diferite. Acest aspect este valabil și pentru această comparație: deși par că nu au prea multe în comun Dacia Duster și Citroen C5 Aircross au fost analizate serios de o publicație auto de renume din Spania.
Cele două SUV-uri sunt analizate cu atenție la fiecare capitol și primim mai multe recomandări când vine vorba de achiziția modelului preferat. Pe de altă parte în acest comparativ avem și o diferență foarte mare legată de prețul standard pentru că un Citroen C5 Aircross este mai scump cu aproximativ 12.000 de euro pe piața din Spania față de Dacia Duster. Cu toate acestea jurnaliștii spanioli au preferat să abordeze partea practică și SUV-ul produs la Mioveni primește mai multe recomandări pentru cumpărare.
Deși Citroen C5 Aircross are dimensiuni mai mari, dotări mai bune și poate fi comandat inclusiv cu o motorizare electrificată, Dacia Duster se impune prin aspectul robust, performanțele în off road și prețul redus de achiziție. Dar până la urmă alegerea depinde de bugetul și nevoile fiecărui client în parte.
Citroen C5 Aircross vs Dacia Duster. De ce a câștigat modelul produs în România
Auto Bild Spania a realizat o comparație inedită: jurnaliștii au pus față în față Citroen C5 Aircross și Dacia Duster pentru a alege cel mai potrivit SUV dintre cele două modele cu origini franceze. Așa cum spuneam mai sus au fost analizate minuțios toate aspectele și s-a încercat o abordare cât mai obiectivă.
La capitolul dimensiuni Citroen C5 Aircross poate fi declarat câștigător: SUV-ul francez are o lungime de 4.500 mm, o lățime de 1.840 mm, o înălțime de 1.654 mm și un ampatament de 2.730 mm, iar capacitatea portbagajului este cuprinsă între 460 și 1.510 litri. Dar nici Dacia Duster nu stă foarte rău: lungime de 4.341 mm, lățime de 1.804 mm, înălțime de 1.693 mm și un ampatament de 2.673 mm. SUV-ul produs în România oferă o capacitate de transport cuprinsă între 445 și 1.478 litri.
C5 Aircross oferă și o gamă mai variată de motorizări: sunt disponibile propulsoare pe benzină de 1,2 litri cu 130CP, 1,6 cu 160 CP, 1,5 litri diesel cu 130 CP și un sistem PHEV cu 224 CP. Dacia Duster poate fi comandată cu motorizarea de 1,0 litri ECO-G de 100 CP, propulsorul 1,3 TCe în variantele de putere 130 CP/150 CP și unitatea diesel de 1,5 litri cu 115 CP. Pe de altă parte doar Duster oferă tracțiune integrală și o gardă la sol mai mare, iar acest aspect îi aduce puncte importante.
Dacia Duster: dotări standard mai slabe compensate prin prețul de achiziție
Citroen C5 Aircross oferă în echiparea standard printre altele jante de aluminiu de 18 inchi, faruri de ceață cu funcție de viraj, climatizare cu două zone, asistent de parcare cu cameră retrovizoare, geamuri fumurii, Pachet Safety Plus, panou de instrumente digital, acces fără cheie și pornire sau oglinzi exterioare pliabile electric. În cazul lui Duster (cu echiparea Essential) avem lumini de zi, asistență la frânare de urgență, ISOFIX, asistent de pornire în rampă, computer de bord, radio DAB, roți de oțel de 16 inchi, alertă presiune anvelope, limitator de viteză, electric față geamuri și scaune din spate rabatabile.
În ceea ce privește prețurile, Citroën C5 Aircross este disponibil de la 29.660 de euro, în timp ce Dacia Duster pornește de la doar 17.740 de euro. C5 Aircross este mai mare, oferă o capacitate de transport mai bună și are o listă lungă de dotări standard, iar Duster compensează prin mecanică și capacitatea de rulare pe teren accidentat.
Ce model să alegem? Jurnaliștii de la Auto Bild Spania trag concluzia: dacă aveți un buget redus Duster-ul este cea mai bună alege. Dacă mașina va fi folosită mai mult pe drumuri accidentate atunci tot Dacia Duster este cea mai bună alegere. Dar dacă în ecuația de achiziție contează mai mult imaginea de marcă, confortul și dotările merită să investiți mai mulți bani și să alegeți modelul de la Citroën.