O mașină furată din Vest a ajuns la RAR cu seria de șasiu modificată. Cum s-au prins inspectorii

Autor: Cristian Gubandru 28 mart. 2022 Știri auto

O mașină furată din Vest a ajuns la RAR Călărași cu seria de șasiu modificată. Infractorii au aplicat peste seria de sașiu din fabrică o plăcuță cu o altă serie VIN, dar au făcut o greșeală.

„Atenție la autovehiculele utilizate pe care le cumpărați, chiar dacă pare că provin de la vânzători de încredere și au dată de fabricație recentă! Sfatul vine de la colegii noștri de la RAR Călărași, care au descoperit în timpul efectuării procedurilor pentru eliberarea CIV un autovehicul susceptibil a fi furat”, au scris pe Facebook reprezentanții RAR.

Cum s-au prins inspectorii RAR

În plus, cartea mașini din țara de proveniență a SUV-ului Toyota Rav4 fost falsificată pentru a corespunde noua serie de pe caroserie aplicată de hoții de mașini.

„Inginerul care desfășura activitatea a intuit că este ceva în neregulă cu mașina, una fabricată în anul 2021, după ce a simțit că textura hârtiei pe care erau tipărite documentele era neconformă cu caracteristicile din țara de proveniență a vehiculului. Verificarea în sistemul EUCARIS a întărit suspiciunea, iar inspectarea amănunțită a confirmat bănuiala colegului nostru: peste seria de șasiu autentică era atașată o plăcuță gravată cu date nereale. Angajații RAR au sesizat organele de poliție cu privire la situația respectivului vehicul”, au mai spus inspectorii.

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

masina furata la rar

Furturile de mașini continuă pe tot globul. Adesea sunt confiscate containere cu zeci de mașini furate care sunt plimbate de pe un continent pe altul. În Italia, poliția a găsit peste 40 de mașini furate ascunse în containere. Cele mai multe dintre vehicule erau aduse tocmai din Canada.

În containerele descoperite în Italia se aflau mașini de lux printre care un BMW M6 Cabrio, un Mercedes-AMG GLC 43, mai multe modele Jaguar, Lexus, Land Rover, Chevrolet, Honda, Hyundai și Toyota. Poliția spunea că destinațiile finale ale autoturismelor erau fie Libia, fie Turcia.

Sursa: Facebook RAR


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: RAR


Cristian Gubandru
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte ... citește mai mult

Comentarii
Inchide