O mașină de poliție și o salvare s-au ciocnit în București
O mașină de poliție și o salvare s-au ciocnit în București în urmă cu puțin timp. Tamponarea a avut loc în centrul Capitalei.
Accidentul a avut loc la intersecția Bulevardului Dimitrie Cantemir cu Bulevardul Mărășești. Potrivit martorilor, ambele autospeciale au intrat în intersecție cu semnalele acustice și luminoase pornite. Dacia Logan cu însemnele poliției a suferit o avarie în partea stângă față. Ambele airbag-uri din față au fost declanșate în urma impactului.
Ambulanța a fost avariată în partea frontală. Nicio persoană nu a fost rănită. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
Alte accidente în care au fost implicate mașini de poliție sau ambulanțe
Nu este prima oară când autospeciale de poliție sau de salvare sunt implicate în accidente. Luna trecută, o autospecială cu un polițist și un jandarm la bord s-a ciocnit cu un BMW Seria 8 Cabrio în cartierul Băneasa din sectorul 1 al Capitalei. Jandarmul a fost rănit la cap și a fost transportat la spital.
În luna mai, în perioada restricțiilor de circulație, tot în sectorul 1, un Volkswagen Polo de poliție a lovit din spate o Dacia Logan. Cei doi agenți aflați în Volkswagen au scăpat teferi, deși, potrivit martorilor, nu purtau centurile de siguranță. Imaginile surprinse de alți participanți la trafic arată o polițistă care resimte însă, forța impactului.
În iarna trecută, o ambulanță s-a răsturnat tot în centrul Bucureștiului, după ce a fost lovită în plin de un autoturism. Ambulanța intrase în intersecția strada Arhitect Ion Mincu – Șoseaua Kiseleff cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Șoferul a spus că nu a observat-o.
Salvarea transporta la spital un copil, însoțit de mama lui. Niciunul nu a fost rănit. Cei doi au ajuns la spitalul Grigore Alexandrescu din apropiere după ce au fost preluați de o altă salvare.