O maşină de poliţie a fost implicată joi într-un accident rutier produs într-o intersecţie din oraşul Drobeta-Turnu Severin. Şoferul maşinii a fost transportat la spital.
Potrivit IPJ Mehedinţi, în accidentul care a avut loc la intersecţia străzilor Rădulescu Motru cu Dimitrie Grecescu din Drobeta-Turnu Severin au fost implicate două maşini şi o autospecială care aparţine Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi.
În urma impactului, a rezultat rănirea şoferului autospecialei, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Din primele informaţii, acesta nu este rănit grav.
„În municipiul Drobeta Turnu-Severin, la intersecția străzilor Rădulescu Motru cu Dimitrie Grecescu, s-a produs un eveniment rutier, în care au fost implicate două autoturisme și o autospecială care aparține Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți. În urmă impactului, a rezultat rănirea conducătorului autospecialei, care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. În cauza, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În accident este implicată o autospecială a poliției”, se arată într-o declarație a Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți.
Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.