Compania americană de curierat UPS a demarat un program-pilot prin care testează o serie de cvadricicluri electrice în orașul New York. Prin utilizarea noului eQuad UPS dorește să reducă timpii de livrare într-un trafic atât de aglomerat precum cel din metropola americană, precum și nivelul emisiilor de carbon.
UPS a fost înființată în 1907 ca un serviciu de livrări la pe bicicletă. Odată cu lansarea acestui program, compania cu sediul în Atlanta (statul Georgia) revine, practic, la origini. UPS a precizat că programul-pilot se va desfășura atât în New York, cât și și în mai multe orașe din Europa, între care și Londra.
Acum, reprezentanții companiei au publicat pe pagina oficială de Twitter primele imagini cu noile lor vehicule electrice. Cvadriciclurile electrice sunt produse de Fernhay și au pedale ca bicicletele. Acestea promit o autonomie ce poate ajunge la 60 de kilometri cu o singură încărcare. Viteza maximă de deplasare este de 25 km/h.
Vehiculele cu emisii zero măsoară 3 metri în lungime și doar 84 cm în lățime, ceea ce le permite să folosească pistele destinate bicicletelor. Ele dispun de o capacitate de transport de până la 210 kilograme.
Toate aceste caracteristici fac ca eQuad-uri să fie utile în zone aglomerate precum cartierul Manhattan. Deși distanțele nu sunt atât de mari, aglomerația încetinește cele 400 de camioane de dimensiuni mari ale UPS care acoperă New York-ul. Anual, UPS livrează 36 de milioane de colete în New York.
În același timp, micuțele electrice urbane vor reduce simțitor costurile companiei, mai ales când vine vorba de amenzi. Numai în 2019, UPS a plătit peste 23 de milioane de dolari pentru încălcări ale legislației în ceea ce privește oprirea și staționarea în New York.
Compania și-a propus să devină neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050. Rivalii de la FedEx folosesc vehicule similare și intenționează să devină neutri la carbon mai devreme, până în 2040.
Read all about it! 🗞 @UPS eBikes hit streets of Manhattan testing pilot program for deliveries w/ UPS @fernhay eQuad. It’s an electric cargo bike allowing for more #sustainable deliveries in urban areas. Full circle for 100+ yr company that started as a bike messenger service.🚲 pic.twitter.com/HLRd8Cbg5g
— UPS Public Affairs (@UPSPolicy) June 14, 2022