În această dimineață, o locomotivă a luat foc în mers în județul Caraș-Severin.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe magistrala de cale ferată 900, la kilometrul feroviar 435+100 de metri, în zona stației CF Luncavița (județul Caraș-Severin), la locomotiva marfarului 60516-1, care circulă pe relația Constanța – Timișoara Nord, a izbucnit un incendiu.
Incidentul a avut loc în data de 4 februarie 2021. Trenul este încărcat cu cereale. Din fericire nu s-au înregistrat victime, dar circulația feroviară a fost întreruptă.
”Detașamentul de Pompierii Caransebeș intervine de urgență cu două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, la un incendiu care a cuprins o locomotivă, pe raza localitatea Domașnea la intrare sub pasarelă.
Nu se înregistrează victime. Trenul marfar are in compunere o locomotivă (împingător) și vagoane de cereale, circula pe ruta Dr. Turnu Severin – Timișoara. Incendiul este localizat, nu există pericol de propagare al acestuia, locomotiva e distrusă de incendiu, următoarele 3 vagoane de lângă locomotivă sunt goale, fără marfă”, se arată în comunicatul de presă ISU.
Astfel de incidente arată starea în care se află locomotivele care circulă pe căile ferate din Română. Multe dintre ele sunt foarte vechi și nu mai corespund standardelor de circulație în 2021.
De altfel, o mare parte din întreaga infrastructură feroviară ar avea nevoie de o revizie completă. În aceste condiții nu este de mirare că majoritatea călătorilor preferă să apeleze la alte mijloace de transport, astfel că trenurile au din ce în ce mai puțin călători.