Noul șef al companiei de autostrăzi a făcut controale inopinate pe șantiere. Ce situații a întâlnit

Autor: Cristian Agatie 04 oct. 2021 Știri auto

Noul șef al companiei de autostrăzi a făcut deja primele controale inopinate pe șantiere. Prima inspecția a fost făcută pe lotul 2 al drumului expres Craiova Pitești. Iată ce situații a întâlnit în timpul acțiunii.

Intră în Galeria FOTO

Noul director al Campaniei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a dat startul verificărilor inopinate pe șantierele. Prima inspecție neanunțată a fost făcută pe șantierul cel mai lăudat de fostul ministru al transporturilor, Cătălin Drulă: cel al drumului expres Craiova – Pitești, mai exact lotul 2. Acesta este construit de românii de la UMB, iar stadiul construcției este unul avansat.

Directorul CNAIR s-a prezentat pe șantier împreună cu adjunctul său, Gabriel Budescu, unde au găsit o mobilizare exemplară a constructorului. Același Cristian Pistol spune în urmă cu o lună, din poziția de consilier pe probleme de infrastructură al premierului, că ,,lucrările nu sunt atât de avansate și riscurile să nu se deschidă circulația până la finalul anului sunt destul de mari”.

,,Astăzi, sâmbătă, 2 octombrie 2021, se lucrează pe întreg tronsonul 2 al șantierului Craiova – Pitești, mobilizarea fiind de 1800 muncitori și peste 600 utilaje. Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, și directorul general adjunct, Gabriel Budescu, au fost într-o vizită inopinată, au controlat în mod direct cum sunt realizate lucrările și cum sunt respectate termenele asumate de către antreprenor” a transmis Compania de Drumuri, pe pagina de Facebook.

Noul șef al companiei de autostrăzi a făcut controale inopinate pe șantiere. Ce a găsit la Slatina?

Cei 40 de kilometri ai sectorului cuprins între Balș și Slatina se află în faza finală a construcției. În prezent se lucrează la finalizarea viaductului peste râul Olt de la Slatina. Aceasta este cea mai complexă lucrare de infrastructură cuprinsă în proiectul acestui sector. În urmă cu o săptămână, CNAIR anunța că a fost ridicat tablierul metalic al podului și toate cele 304 grinzi de beton care îl compun.

Grinzile de beton și prefabricatele folosite la construcția podului au fost realizate în totalitate în fabrica de grinzi a antreprenorului UMB,  amplasată în organizarea de șantier. Construcția tronsonului Balș – Slatina a drumului expres Craiova Pitești va permite ocolirea orașelor Balș și Slatina, cu un câștig semnificativ în privința timpului de parcurs și al poluării din orașe.

De la Pitești la Craiova se va circula fără întrerupere cel mai devreme la finalul anului 2023, contractul pentru proiectarea și execuția lotului 4 Colonești – Oarja ( 32 km.) fiind semnat de-abia luna trecută. Primul lot, Craiova- Robănești ( 17 km. constructor Tirrena Scavi) a ajuns la aproximativ 35% iar noul termen de execuție este 2022, în timp ce pe lotul 3 Valea Mare – Colonești ( 32 km) lucrările de-abia au început.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide