Noul Seat Leon este prezent la Paris

Autor: Tudor Rus 28 sept. 2012 Știri auto

A treia generaţie a modelului Leon şi-a făcut apariţia pe scena de la Paris, după ce constructorul a făcut publice fotografii şi detalii despre maşină cu foarte mult timp înainte de debutul Salonului Auto de la Paris. Prima apariţie publică a noului Leon a marcat şi schimbarea logo-ului oficial al companiei Seat, hatchback-ul fiind primul model care va purta noua siglă.

Noul Leon va fi primul automobil Seat care va purta noul logo. Iar noul Leon va fi de asemenea un pilon cheie în succesul nostru viitor – în special când familia Leon se va mări şi va include o versiune în 3 uşi, mai versatilă şi mai stilată„, a declarat James Muir, Preşedinte al SEAT S.A.

Un prim element care atrage atenţia îl reprezintă farurile care acum beneficiază de tehnologia LED şi de o formă agresivă. Aceastea se asortează cu liniile bine proporţionate ale caroseriei, care dau senzaţia unei treceri fluide între partea din faţă şi partea din spate a hatchback-ului. În plus, muchiile noului Leon au fost bine sculptate şi evidenţiate, în încercarea de a reda o senzaţie tri-dimensională cu ajutorul luminii şi a umbrelor.

Ca motorizare, noul Seat Leon va beneficia de o serie de propulsoare TDI şi TSI cu o capacitate cilindrică ce variază între 1,2 si 2 litri, ce înregistrează un consum cu 22% mai scăzut decât versiunile precedente. Astfel, noul Leon vine cu un motor TDI de 1,6 l şi 104 CP ce produce un cuplu de 250 Nm. Mai mult, pe noul Leon poate fi instalat şi un propulsor 2.0 TDI ceva mai puternic, cu 148 CP şi un cuplu de 320 Nm.

Gama de motoare va fi întregită rapid în 2013 de o serie de alte propulsoare, astfel: un motor 1.2 TSI cu două versiuni, una de 85 CP şi alta de 104 CP, un motor 1.4 TSI de 120 CP şi un 1.8 TSI de 178 CP. Acestora li se vor adăuga alte două propulsoare, un 1.6 TDI de 89 CP şi cel mai puternic motor disponibil pe Leon, un propulsor 2.0 TDI de 181 CP.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide